Prima pagină » Știri » MAE explică când se va deschide ICR Moscova: „Atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”

MAE explică când se va deschide ICR Moscova: „Atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”

MAE explică când se va deschide ICR Moscova: „Atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite
Acordul privind deschiderea și funcționarea ICR Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură la București a fost semnat la 9 iulie 2013, dar ICR Moscova va fi deschis "atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite", potrivit MAE, în timp ce instituția rusă și-a început deja activitatea.

„Institutul Cultural Român din Moscova va face parte din rețeaua de institute culturale românești din străinătate atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.

MAE a reamintit faptul că negocierea Acordului privind deschiderea și condițiile de funcționare a Institutului Cultural Român în Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură în București a fost „de lungă durată”, semnarea acestuia având loc la data de 9 iulie 2013.

După intrarea în vigoare a Acordului, „ambele părți au inițiat procedurile necesare pentru implementarea acestuia”, se arată în răspunsul Ministerului de Externe, care subliniază că printre principalele obiective ale Institutului și Centrului se numără „realizarea programelor de colaborare bilaterală în domeniile umanist, cultural și tehnico-științific și informarea opiniei publice a statului de reședință cu privire la istoria, cultura și la evenimentele ce au loc în viața socială și economică a statului lor”.

În schimb, Rusia a deschis Centrul de Știință și Cultură la București, primul eveniment dedicat lansării oficiale a acestei instituții fiind Festivalul de Film „Puterea Memoriei”, pe 11 mai, la cinematograful Eforie din Capitală.

Deschiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la București a fost anunțată, recent, pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Rusiei în România.

Sediul instituției se află pe Bulevarul Lascăr Catargiu, numărul 50.

Tot pentru a marca deschiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la București a fost organizată, pe 13 mai, masa rotundă „Puterea memoriei”, iar pe 25 mai va avea loc „Ziua Culturii și Literaturii Slavone”.

Hotărârea de Guvern, care prevede aprobarea Acordului privind deschiderea și condițiile de funcționare ale ICR Moscova și Centrul Rus, a fost publicată în Monitorul Oficial în 6 noiembrie 2013.

Potrivit Hotărârii de Guvern, „partea română deschide în orașul Moscova Institutul Cultural Român, denumit în continuare Institut, iar partea rusă deschide în orașul București Centrul Rus pentru Știință și Cultură, denumit în continuare Centru. Activitatea Institutului și a Centrului se desfășoară pe baza dispozițiilor prezentului acord, a normelor dreptului internațional și conform legislației statului de reședință. În cazul României, legislația internă include, de asemenea, și legislația Uniunii Europene. Părțile pot, pe bază de înțelegere reciprocă, să deschidă institute și centre în alte orașe ale statului de reședință, cu respectarea legislației statului de reședință”.

În 9 noiembrie 2013, Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că a identificat un spațiu pentru sediul Institutului Cultural Român de la Moscova, fără a preciza însă locația unde va funcționa ICR din capitala rusă.

„Având în vedere importanța relației cu Federația Rusă în politica externă a României, a promovării culturii române în acest spațiu cultural de tradiție și prestigiu, Ministerul Afacerilor Externe a analizat și a identificat un spațiu pentru sediul Institutului Cultural Român de la Moscova, luând în considerare atât posibilitățile deja existente în țara de reședință, cât și costurile”, susținea MAE atunci, adăugând că detalii privind acest subiect vor putea fi oferite „în perioada imediat următoare”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?