Prima pagină » Știri » MAE: Expulzarea suporterilor români reținuți în Grecia va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp

MAE: Expulzarea suporterilor români reținuți în Grecia va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp

MAE: Expulzarea suporterilor români reținuți în Grecia va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp
Măsura expulzării celor 8 suporteri români reținuți în Grecia pentru deținerea de fumigene și torțe este gestionată de Poliția elenă pentru străini și va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, informează MAE, precizând că misiunea diplomatică română a intervenit pentru accelerarea formalităților

Măsura expulzării celor 8 suporteri români reținuți în Grecia pentru deținerea de fumigene și torțe este gestionată de Poliția elenă pentru străini și va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, informează MAE, precizând că misiunea diplomatică română a intervenit pentru accelerarea formalităților

Ministrul precizează, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Ambasada României la Atena a întreprins toate demersurile posibile pentru acordarea de asistență consulară cetățenilor români.

„Întrucât autoritățile locale au decis să inițieze procedura de expulzare a persoanelor respective, reprezentanții misiunii diplomatice române au intervenit pentru accelerarea formalităților corespunzătoare. Documentația aferentă a fost transmisă, cu celeritate, Poliției pentru străini din Grecia, care va gestiona în continuare procedura de expulzare. Măsura propriu-zisă va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil”, informează MAE.

Sursa precizează că Ambasada României menține legătura cu cetățenii români și este pregătită să ofere întregul sprijin necesar, în limita competențelor specifice.

„Reiterăm faptul că, în vederea prevenirii oricăror incidente, MAE a lansat, încă din data de 25.10.2013, o atenționare de călătorie prin care recomanda cetățenilor români, ce urmau să călătorească în Republica Elenă pentru a asista la partida de fotbal dintre reprezentativele Greciei și României, să respecte cu strictețe măsurile de ordine și siguranță publică stabilite de către autoritățile elene”, mai precizează MAE.

Opt cetățeni români, suporteri ai selecționatei naționale de fotbal, au fost reținuți, vineri în Grecia, pentru deținerea de torțe și fumigene, interzise de legile elene, fiind condamnați la 5 luni cu suspendare și făcând apel la hotărârea judecătorească, potrivit MAE, aceștia fiind încă în arest.

„În data de 15 noiembrie 2013, Ambasada României la Atena a fost informată cu privire la reținerea a 8 cetățeni români, suporteri ai naționalei, sub acuzația deținerii de torțe și fumigene, materiale interzise de către legislația elenă la intrarea pe un stadion. Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare referitoare la incident și s-au deplasat la subdiviziunea unde erau reținuți cetățenii români pentru a discuta cu aceștia. Potrivit informațiilor primite de la ambasada României la Atena, cei 8 cetățeni români au fost condamnați la o pedeapsă de 5 luni cu suspendare, pe o perioadă de 3 ani. Cetățenii români au făcut apel la hotărârea judecătorească emisă. Poliția a decis menținerea celor 8 români în stare de arest, până la finalizarea procedurilor de expulzare”, a informat MAE, duminică, la solicitarea MEDIAFAX.

Citește și