Prima pagină » Știri » MAE: În Egipt nu au fost cereri de repatriere asistată sau cetățeni români aflați în pericol

MAE: În Egipt nu au fost cereri de repatriere asistată sau cetățeni români aflați în pericol

MAE: În Egipt nu au fost cereri de repatriere asistată sau cetățeni români aflați în pericol
Ministerul Afacerilor Externe precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că de la începutul crizei din Egipt nu s-au primit la Ambasada României la Cairo cereri pentru repatriere asistată și nici semnalări de cetățeni români aflați în pericol.

Ministerul Afacerilor Externe precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că de la începutul crizei din Egipt nu s-au primit la Ambasada României la Cairo cereri pentru repatriere asistată și nici semnalări de cetățeni români aflați în pericol.

„De la începutul crizei din Egipt, la Ambasada României la Cairo nu au fost cereri de asistență pentru repatriere asistată și nici semnalări de situații în care cetățenii români să se afle în pericol”, menționează MAE într-un răspuns remis luni la o solicitare a MEDIAFAX.

De asemenea, la Ambasada României la Cairo nu s-au primit în ultima perioadă cereri de sprijin nici din partea unor operatori români de turism.

Totodată, MAE precizează că numai 67 de cetățeni români și-au înregistrat prezența și au transmis Ambasadei datele de contact.

În Egipt sunt înregistrați aproximativ 376 de cetățeni români cu rezidență, potrivit unei estimări a autorităților egiptene, mai menționează Ministerul Afacerilor Externe.

MAE a difuzat în ultimele săptămâni mai multe avertismente de călătorie pentru cetățenii români privind situația tensionată din Egipt.

În ultima atenționare transmisă sâmbătă, 17 august, MAE le cerea turiștilor români să își reprogrameze sejururile la Marea Roșie, iar operatorilor să nu riște viețile oamenilor, având în vedere că situația de criză s-ar putea extinde pe întreg teritoriul Egiptului.

„Se recomandă cetățenilor români care au programate sejururi în stațiunile de la Marea Roșie să le reprogrameze, iar celor aflați în stațiunile Hurghada și Sharm el Sheikh să nu părăsească zona hotelurilor și să renunțe la excursiile ce presupun deplasarea în afara lor. Siturile arheologice și muzeele sunt închise pe o perioadă nedeterminată”, avertiza MAE.

Totodată, MAE recomandă operatorilor români din turism „să manifeste maximum de profesionalism și să nu riște viața cetațenilor români în baza asigurărilor primite de la operatorii egipteni privind siguranța stațiunilor egiptene”.

MAE amintea că, începând cu data de 14 august 2013, autoritățile egiptene au anunțat că s-a instituit starea de urgență și au fost impuse restricții de circulație, care se aplică în 14 guvernorate, respectiv în Cairo, Giza, Alexandria, Suez, Ismailia, Assiut, Sohag, Beni Suef, Minya, Beheira, South Sinai, North Sinai, Fayoum și Qena.

Este interzisă circulația în intervalul orar 19.00 și 06.00, iar starea de urgență va fi valabilă 30 de zile, menționa MAE.

Cetățenii români care se află în această țară au fost sfătuiți și să se adreseze Ambasadei de la Cairo și să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactați în situații de urgență.

Citește și