MAE: Românii în tranzit, fără reședință în străinătate, nu pot vota la ambasade în 9 decembrie
Cetățenii români aflați în tranzit în afara țării, fără a avea reședința sau domiciliul în străinătate, nu pot vota la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie, în cele 306 secții de votare care vor funcționa în afara țării, a declarat, miercuri, Robert Cazanciuc, secretar general al MAE.
„Cum se întâmplă și în țară, nu poți să votezi decât dacă ai domiciliul într-o anumită parte. Așa și în străinătate, legea este foarte clară, poți să votezi numai dacă ai reședința într-o anumită țară, cei care se află în tranzit nu pot să voteze. Cei care au un drept legal de locuire pot să voteze. (…)Vorbim de lege, care este foarte clară. Secții se fac acolo unde sunt comunități, legal este să votezi acolo unde ai reședința”, a afirmat Cazanciuc, într-o conferință de presă.
De asemenea, Cazanciuc a subliniat că procedura de vot va fi aceeași ca și la alegerile legislative din 2008, iar românii aflați în străinătate pot afla despre modul în care pot vota și documentele necesare prin care își pot atesta domiciliul sau reședința în străinătate din informațiile afișate pe site-ul MAE, precum și pe cele ale misiunilor diplomatice.
„Pentru a facilita accesul la informații, dincolo de cele aflate pe site-ul MAE, fiecare misiune are informații specifice mai ales în ceea ce înseamnă dovedirea dreptului de reședință într-un anumit stat, fiind vorba de vot pe colegiu, importantă este reședința într-un anumit stat. Exact ca și în țară, nu poți să locuiești la București și să votezi la Suceava, decât dacă încalci legea”, a subliniat oficialul MAE.
Ministerul de Externe asigură și posibilitatea apelării la un telefon verde – 0800 800 407 – la care românii pot afla sâmbătă și duminică informații despre procesul de vot.
Oficialul MAE a precizat că studenții români aflați la studii în străinătate pot vota în secțiile de votare din țara unde studiază în baza dovedirii că au drept de reședință în statul respectiv.
„Noi operăm cu o noțiune care se numește reședință, care este văzută diferit de legislația fiecărui stat. Evident, studenții care se află la studii au un drept legal de ședere. Dovada dreptului de ședere se face diferit de la stat la stat. Pentru anumite țări se eliberează permise de ședere, pentru alte țări, cum este SUA, viza de studii dovedește că ai un drept legal de ședere”, a precizat Cazanciuc.
MAE a organizat în afara țării 306 secții de votare în 95 de state, la fel ca și la referendumul din 29 iulie, lista acestora putând fi consultată la secțiunea dedicată alegerilor parlamentare 2012 de pe site-ul ministerului.
Procesul de votare în străinătate va începe sâmbătă, ora 22.00 a României, la secția din Auckland, în Noua Zeelandă, urmând să se încheie luni dimineață, ora 7.00 a României, odată cu închiderea secțiilor de pe Coasta de Vest din SUA și Canada.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susținut marți că românii aflați în tranzit în diferite state la data alegerilor parlamentare pot vota la ambasadă.
El a răspuns astfel întrebat de jurnaliști dacă persoanele care se află în tranzit în diverse țări, sunt turiști sau se află în vizită la cineva, au dreptul să voteze. Jurnalistul a arătat că a fost primită o sesizare din partea unui cetățean din Germania, care a spus că nu vor putea vota decât cei care au reședința în respectiva țară.
„Pot merge în cele 306 secții de vot înființate de Ministerul Afacerilor Externe, se regăsesc pe site-ul MAE. Există ambasada. Nu cunosc conținutul acestei scrisori, dar, dacă este cineva care este în tranzit, se poate vota doar la ambasadă”, a spus Zaharescu.