Prima pagină » Știri » MAE susține că România nu va fi penalizată dacă nu primește atâția refugiați câți vrea Bruxelles-ul

MAE susține că România nu va fi penalizată dacă nu primește atâția refugiați câți vrea Bruxelles-ul

MAE susține că România nu va fi penalizată dacă nu primește atâția refugiați câți vrea Bruxelles-ul
Un stat membru al Uniunii Europene nu poate fi penalizat pentru că, din motive obiective, nu are capacitatea de a primi și integra un număr impus de migranți, susține Ministerul Afacerilor Externe, într-un răspuns acordat la solicitarea AGERPRES, în contextul declarațiilor cancelarului Austriei, Werner Faymann, care a cerut penalizarea țărilor est-europene care se opun cotelor de imigranți, prin reducerea accesului statelor respective la fonduri structurale.

Sursa citată arată că fondurile structurale alocate unui stat membru UE nu sunt parte a discuțiilor legate de fenomenul migrației și de modul în care statele europene se implică în procesul de preluare a migranților.

„Conform Tratatelor UE, nu există nicio legătură între poziția pe care România o va susține la Consiliul JAI din data de 14 septembrie 2015 sau în cadrul oricărui consiliu sectorial și fondurile structurale alocate țării noastre”, precizează MAE.

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a declarat într-un interviu acordat publicației Der Spiegel, că oricine se sustrage responsabilităților privind distribuirea imigranților în cotele propuse de Comisia Europeană trebuie să fie penalizat financiar, „spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE”.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu consideră că fondurile structurale europene nu au și nu trebuie să aibă vreo legătură cu subiectul refugiaților, iar România nu poate fi penalizată pentru că susține o poziție absolut legitimă, și anume cote voluntare pentru acceptarea de refugiați.

Ea arată, într-o postare publicată sâmbătă pe Facebook, că poziția cancelarului Austriei în problema cotelor de refugiați pentru țările UE este cel puțin surprinzătoare, scrie Agerpres.

Autor

Citește și