„Magazinului pensionarului” din Constanța a fost inaugurat. Mazăre către un bâtrăn cu beretă: „Am văzut că ai beretă, dar fetele unde sunt?”
Zeci de pensionari s-au înghesuit, marți, la deschiderea „Magazinului pensionarului” din municipiul Constanța, unde unei femei i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe, la eveniment participând și primarul Radu Mazăre, care a purtat o uniformă kaki și o beretă vișinie.
Radu Mazăre a stat de vorbă cu pensionarii, a făcut fotografii cu aceștia, iar oamenii l-au aplaudat și au scandat „Mazăre, nu uita, noi suntem de partea ta”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unii dintre pensionarii prezenți au „copiat” ținuta vestimentară a primarului, iar doi dintre aceștia, un bărbat și o femeie, au purtat pe cap o beretă asemănătoare celei a lui Radu Mazăre.
„Am făcut poze cu domnul cu beretă. I-am spus: «Am văzut că ai beretă, dar fetele unde sunt?» Și era cu trei fete pe lângă el, trei doamne adică”, a spus Mazăre râzând.
El le-a mai spus celor prezenți că prețurile din „Magazinul pensionarului” sunt mai mici decât cele de la supermarketuri și că de aici pot cumpăra toți pensionarii, indiferent de valoarea pensiei.
„Veți putea face cumpărături de aici toți pensionarii, indiferent de pensie, toți cei care nu au pensie și care vin cu o adeverință că nu au pensie și persoanele cu dizabilități. Acum să nu înțelegeți că prețurile vor fi la jumătate, prețurile nu sunt subvenționate de primărie, nu dă nimeni bani, ci îi ajut cu spațiile ca să nu plătească chirie și să vină cu prețurile mai jos”, a afirmat Mazăre.
Primarul Constanței a dat și câteva exemple de prețuri de la „Magazinul pensionarului”. Astfel, o pâine costă 0.65 de lei, un kilogram de făină – 1.76 lei, un kilogram de ulei – 5.15 lei, un kilogram de zahăr – 4,16 lei, un pui – 6.39 lei.
Mazăre le-a mai spus celor prezenți că intenționează să crească plafonul pentru cei care beneficiază de pachete cu ajutoare din partea Primăriei de la 800 la 850 de lei.
Ulterior, oamenii au luat cu asalt magazinul, dar pentru că nu au putut intra toți deodată s-au așezat la coadă, așteptând să le vină rândul.
Magazinul, situat în cartierul Tomis Nord, este primul de acest tip inaugurat în municipiul Constanța, însă în cursul acestei zile alte patru asemenea locații au fost deschise în diverse cartiere.
Înainte de sosirea primarului la inaugurarea magazinului, unei femei care aștepta i s-a făcut rău, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale.