MAI anunță mobilizarea a 23.000 de polițiști, pompieri și jandarmi pentru minivacanța de Rusalii
Aproximativ 23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi mobilizați zilnic, la nivel național, în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor.
Peste 9.000 de polițiști, cu 4.000 de autospeciale, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea infracționalității, aplanarea stărilor conflictuale și asigurarea intervenției operative la solicitările cetățenilor.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și evitarea unor blocaje, în special pe traseele spre cele mai populare destinații turistice, vor fi la datorie aproximativ 1.500 de polițiști rutieri. Echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviație.
Totodată, vor avea la dispoziție 300 de aparate radar pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc limitele de viteză.
În fiecare zi, aproximativ 4.500 de jandarmi vor desfășura misiuni specifice, în sprijinul cetățenilor, în special pentru buna desfășurare a celor 600 de manifestări publice anunțate în aceste zile, la care se estimează participarea a aproximativ 300.000 de persoane. De asemenea, pentru a oferi ajutor turiștilor care petrec aceste zile la munte, în această minivacanță sunt pregătiți să intervină 220 de jandarmi montani.
Misiunile de răspuns în situații de urgență, inclusiv cele care privesc cazurile de prim-ajutor medical, vor fi asigurate în această perioadă de aproximativ 5.100 de pompieri militari și paramedici cu 3.200 de mijloace tehnice.
Pentru eficientizarea intervențiilor prin scurtarea timpului de răspuns în stațiunile din Constanța, care sunt printre destinațiile turistice preferate de români, în această minivacanță, dar și pe parcursul întregului sezon estival, vor
fi operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare.
Opt puncte de prim-ajutor vor fi amplasate în stațiunile Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Saturn-Venus și Vama Veche, iar 10 puncte de stingere a incendiilor în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costinești și Vama Veche. De asemenea, vor fi operaționalizate puncte de salvare acvatică (încadrate fiecare cu o ambarcațiune și scafandri) în cinci puncte de pe litoral: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.
Totodată, inspectoratele pentru situații de urgență au operaționalizat puncte temporare pe autostrăzile A2 și A4 pentru asigurarea unui răspuns rapid în cazul producerii unor accidente grave.
Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Aproximativ 4.200 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a graniței de stat. Pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, s-a decis suplimentarea numărului echipamentelor folosite și al polițiștilor de frontieră care asigură controlul documentelor.
Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, prin utilizarea tuturor arterelor de control disponibile, în limita configurației acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei, în colaborare cu autoritățile din țările vecine, vor fi dispuse măsuri de suplimentare a arterelor de control, de pe un sens, pe celălalt, anunță Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.