Prima pagină » Știri » MAI cere mutarea IGSU în Palatul Parlamentului, actualul sediu fiind cu risc seismic

MAI cere mutarea IGSU în Palatul Parlamentului, actualul sediu fiind cu risc seismic

MAI cere mutarea IGSU în Palatul Parlamentului, actualul sediu fiind cu risc seismic
Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Camerei Deputaților sprijin pentru mutarea temporară a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un imobil aflat în administrarea Palatului Parlamentului, sediul actual al inspectoratului fiind încadrat în clasa a II-a de risc seismic.

„Vă informăm că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, car reprezintă una din componentele cu activitate permanentă în cadrul sistemului național de management al situațiilor de urgență, își desfășoară activitatea într-un imobil încadrat în clasa a II-a de risc seismic. (…) Astfel, a fost identificat un imobil (corp B), în suprafață construită de 7912 mp din imobilul cu nr. cadastral 226904, înregistrat în inventarul domeniului public al statului la numărul MFP 153629, care se pretează activităților de ordine publică și prezintă condiții mai bune în comparație cu sediul actual. Imobilul se află în administrarea Camerei Deputaților”, se precizează în scrisoarea trimisă președintelui Camerei Deputaților de ministrul Afacerilor Interne.

Ministrul Afacerilor Interne menționează în scrisoare că spațiul solicitat ar urma să fie folosit de IGSU pentru o perioadă limitată, până când reabilitarea sediului actual va fi finalizată.

„În vederea preîntâmpinării unei situații critice, de imposibilitate a desfășurării activității în actualul sediu, în cursul anului 2017, cu sprijnul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, va demara un amplu proces de consolidare a imobilului, situație care necesită relocarea personalului în altă locație”, se mai arată în scrisoare.

Citește și