Reprezentanții MAI arată că au fost identificate mai multe camere de supraveghere din zona cimitirului vandalizat și imaginile surprinse de aceste camere sunt analizate pentru identificarea autorilor.
„De asemenea, s-a întocmit procedura de desemnare a expertului tehnic în construcții și urmează să fie dispusă expertiza după ce procurorii vor delega ofițerii de poliție pentru efectuarea acestor proceduri. În ceea ce privește pagubele produse, așa cum a anunțat și prefectul județului Vaslui în conferința de presă desfășurată a doua zi după producerea incidentului, Instituția Prefectului va coordona inventarierea daunelor produse și refacerea monumentelor și mormintelor afectate”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), remis luni seară Mediafax.
Peste 70 de monumente funerare din cimitirul evreiesc din Huși, județul Vaslui, au fost vandalizate, reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic solicitând autorităților române să ia toate măsurile pentru a-i pedepsi pe cei vinovați.