Prima pagină » Știri » MAI îi învață pe polițiști ce drepturi și obligații au, după scandalul Boureanu

MAI îi învață pe polițiști ce drepturi și obligații au, după scandalul Boureanu

MAI îi învață pe polițiști ce drepturi și obligații au, după scandalul Boureanu
MAI îi învață pe polițiști ce drepturi și obligații au, după scandalul Boureanu

„Solicit Poliției Române să demareze o acțiune de informare asupra condițiilor în care se desfășoară principalele interacțiuni cu cetățenii ale polițiștilor aflați în misiune. Numai așa se pot diminua cazurile de abuz, dar și de ultraj. Vreau să fie un demers care să ajungă la câți mai mulți cetățeni pentru că numai cunoscând drepturile și obligațiile pe care le avem putem trăi într-o societate cu un grad de civilizație ridicat!” a susținut ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Demersul Ministerului Afacerilor de Interne vine, susține instituția, pe fondul constatării faptului că, deseori, unele măsuri luate de polițiști sunt interpretate în mod diferit,”în special sub aspectul legalității și/sau oportunității lor”.

Ministerul Afacerilor Interne transmite că situațiile care țin de activitatea zilnică a polițiștilor, pornind de la legitimare, oprirea în trafic și ajungând până la încătușare și conducere la sediul Poliției, trebuie știute de către publicul larg.

„Aceste informări se înscriu într-un exercițiu firesc al conștientizării cetățenilor asupra drepturilor și libertăților acestora și nu vor afecta eficiența acțiunilor
polițienești, prin prezentarea publică a elementelor de tehnică și tactică polițienească, specifice procedurilor și manualelor de bune practici pe care aceștia le utilizează”, precizează MAI.

Cel mai recent scandal în care au fost implicați polițiști este cel legat de arestarea fostului deputat Cristian Boureanu, care i-a acuzat pe agenții care l-au legitimat că l-au agresat. De altfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis și un dosar penal in rem pentru purtare abuzivă după aceste incidente. Fostul deputat a contestat arestarea, termen fixat de instanță fiind de 16 iunie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers