Mai multe persoane, arestate în Danemarca pentru complot în vederea asasinării unui caricaturist

Publicat: 15 02. 2012, 11:55
Actualizat: 24 02. 2012, 21:25

Mai multe persoane au fost arestate azi în Danemarca sub suspiciunea că ar fi complotat în vederea asasinării unuia din cei 12 caricaturiști ale căror desene au declanșat reacția virulentă a lumii islamice în 2006, relatează presa daneză, citată de Reuters.

Potrivit cotidianului Jyllands-Posten, publicația care a publicat prima dată caricaturile în septembrie 2005, suspecții sunt acuzați că au complotat în vederea asasinării lui Kurt Westergaard, caricaturistul în vârstă de 73 de ani. El este autorul caricaturii care a generat cea mai mare controversă, cea care îl înfățișează pe profetul Mohamed cu o bombă în loc de turban.

Agenția daneză Ritzau a relatat că poliția nu a oferit detalii despre operațiune înainte ca Serviciul de Informații și Securitate să organizeze o conferință de presă în cursul zilei pentru a anunța arestările operate.