MAI: Procedurile pentru situații de urgență, în curs de reanalizare, simplificare și clarificare
Procedurile de cooperare dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și alte autorități sau instituții, în gestionarea situațiilor de urgență, sunt în curs de reanalizare, simplificare și clarificare, informează MAI, după intervenția pentru găsirea bărbaților rătăciți în Constanța.
„Pentru evitarea oricăror disfuncții privind comunicarea operativă dintre instituțiile cu atribuții legale în gestionarea situațiilor de urgență, odată cu înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență, procedurile de cooperare dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne și alte autorități sau instituții din afara MAI sunt în curs de reanalizare, simplificare și clarificare”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri seară, de MAI.
În acest sens, mai arată sursa citată, o echipă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) se va deplasa la ISU Constanța, unde „va verifica punctual modul în care au fost puse în aplicare procedurile comune de intervenție la acest eveniment (căutarea bărbaților rătăciți pe un câmp din județul Constanța – n.r.)”.
În același context, MAI precizează că, la solicitarea secretarului de stat Raed Arafat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța a înaintat un raport privind misiunea de miercuri dimineață pentru căutarea și salvarea celor doi bărbați.
„Conform raportului desfășurării misiunii, rezultă ca primul apel de la 112 primit în dispeceratul ISU Constanța a fost la ora 9.03. De la acel moment dispecerul ISU Constanța solicită sprijin de la autorități locale din zonă și repere de la alți operatori economici, care să ajute la localizarea exactă a celor două persoane – existența vreunor stâlpi de înaltă tensiune, a unor canale de irigații etc. Totodată, în zonă este trimis un prim utilaj pentru căutarea celor două persoane. La ora 9.19 dispecerul ISU Constanța a luat legătura cu cele două persoane, aceștia fiind îndrumați spre cel mai apropiat reper – un stâlp de înaltă tensiune aflat în zonă”, informează MAI.
La ora 9.29, dispecerul ISU Constanța a acesat aria de căutare pusă la dispoziție de către STS încă de la momentul primului apel – de aproximativ 6.508 hectare – solicitând STS restrângerea acesteia, fapt ce nu a fost posibil.
La 9.21,dispecerul ISU Constanța a contactat Transelectrica, iar la 9.35 a obținut informația exactă privind poziționarea cu date GPS a stâlpului de înaltă tensiune lângă care se aflau cele două persoane căutate, punct aflat în interiorul ariei de căutare pusă la dispoziție de către STS.
În acest context, mai relatează MAI, începând cu ora 9.45, pe lângă utilajul trimis inițial în teren, au fost alertate formațiunile de pompieri, jandarmi, polițiști și personal medical al serviciului de ambulanță.
Misiunea de căutare a presupus inclusiv deplasarea pe jos, pe câmp, prin zăpadă, pe o distanță de aproximativ 6,5 kilometri.
La 12.15 cele două persoane au fost găsite într-o situație medicală bună, fiind preluate de către echipajele medicale.