Prima pagină » Știri » MAI replică acuzelor că forțele de ordine au fost prezente excesiv la priveghiul lui Emi Pian: Colegii noştri au luat măsuri graduale şi concrete ca să nu vorbim de victime omeneşti

MAI replică acuzelor că forțele de ordine au fost prezente excesiv la priveghiul lui Emi Pian: Colegii noştri au luat măsuri graduale şi concrete ca să nu vorbim de victime omeneşti

MAI replică acuzelor că forțele de ordine au fost prezente excesiv la priveghiul lui Emi Pian: Colegii noştri au luat măsuri graduale şi concrete ca să nu vorbim de victime omeneşti

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat duminică, după ce în spațiul public au părut critici cu privire la prezenţa masivă a forţelor de ordine la priveghiul liderului clanului Duduianu, Emi Pian, că poliţiştii şi jandarmii au luat măsuri graduale şi concrete de prevenire, „astfel încât astăzi să nu vorbim de victime omeneşti, de scandaluri sau de tulburarea gravă a ordinii publice”.

Monica Dajbog a susţinut duminică o declaraţie de presă, după ce jandarmii şi poliţiştii au fost acuzaţi în spaţiul public că au scăpat situaţia de sub control, fiind criticată şi prezenţa masivă a forţelor de ordine la priveghiul liderului clanului Duduianu, Emi Pian.

„Conducerea MAI vrea să adreseze mulţumiri efectivelor care au acţionat în ultimele zile pentru protejarea cetăţenilor din întreaga ţară într-un context extrem de dificil”, a admis Monica Dajbog.

În ce privește acuzațiile privind prezența masivă a forțelor de ordine la priveghiul interlopului Emi Pian, Dajbog scpune că „structurile MAI sunt întotdeauna acolo unde este nevoie pentru a proteja cetăţenii, fie că vorbim de mitinguri ad-hoc, evenimente sportive, culturale, religioase, evenimente private sau alte tipuri de procesiuni”

Reamintim că Gândul.ro a scris că înmormântarea lui Emi Pian a început mai devreme, după ce sâmbătă se ştia că funeraliile vor avea loc, duminică, la orele prânzului.

Familia lui Emi Pian a „negociat” cu Jandarmeria la miezul nopții ca înmormântarea să aibă loc mai devreme decât ora anunțată

Potrivit unor surse Gândul.ro, familia lui Emi Pian a „negociat” cu Jandarmeria la miezul nopții, astfel încât, înmormântarea să înceapă mult mai devreme duminică, decât ora prevăzută inițial.

Clanul Duduienilor și-ar fi dorit, astfel, ca evenimentul să fie cât mai ferit de situații neplăcute pentru ei, iar din acest motiv au modificat ora, fără ca acest lucru să fie anunțat și public.

Astfel, după ce maşina în care se afla sicriul cu trupul neînsufelțit, escortată de jandarmi, a ajuns la Biserica Sf. Parascheva – Parohia Bariera Rahovei, cu puțin înainte de ora 09.00, unde a avut loc loc slujba religioasă.

Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Tudor Vladimirescu, unde a fost înmormântat interlopul Emi Pian, în juru lorei 12.00, informează Antena 3, care precizează că majoritatea celor prezenţi la funeralii a plecat spre casa lui Emi Pian, unde are loc parastasul.

Au fost şi aplauze la cimitir pentru Emi Pian, iar rudele au strigat „Regele nu moare”, dar a fost și agitaţie după ce poliţiştii au închis porţile cimitirului cu lanţuri.

Purtător de cuvânt MAI: Forțele de ordine au demonstrat că au capacitatea de a gestiona eficient situaţia

„Aşa cum ştiţi, în ultimele zile, în spaţiul public, structurile MAI au fost ţinta unor critici, anumite persoane încercând să acrediteze ideea că lucrurile nu sunt eficient gestionate şi că poliţiştii şi jandarmii ar putea scăpa situaţia de sub control. În ciuda criticilor din spaţiul public, efectivele MAI au demonstrat că au capacitatea de a gestiona eficient situaţia şi, datorită modului în care au acţionat, nu s-a produs niciun incident semnificativ. Colegii noştri au luat măsuri graduale şi concrete de prevenire, astfel încât astăzi să nu vorbim de victime omeneşti, de scandaluri. Jandarmeria şi Poliţia au la îndemână metode specifice pentru a ajunge la un rezultat bun. Criticile din spaţiul public pot fi constructive dacă sunt realizate cu bună credinţă. Întotdeauna ne-am autosesizat, dacă a fost necesar. Ordinea publică a fost păstrată şi nu am avut situaţii de risc pentru oameni, ceea ce demonstrează că poliţiştii şi jandarmii şi-au făcut datoria. Persoanele care nu au respectat reglementările legale au fost desigur sancţionate. Suntem aici pentru a proteja cetăţenii României şi nu vom tolera încălcarea legilor”, a adăugat reprezentantul MAI.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor Europol, a declarat recent că există o „frustrare” în rândul poliţiştilor în legătură cu prezenţa forţelor de ordine la priveghiul interlopului Emi Pian

„Ţin să vă mărturisesc că, inclusiv pe grupurile de poliţişti, a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare şi a fost o revoltă din partea poliţiştilor. A fost inacceptabil să vedem acel ‘spectacol’, în care zeci de membri ai forţelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecţia unei familii de interlopi. Întrebare mea este ce încearcă autorităţile să transmită prin astfel de gesturi? Am văzut că autorităţile le-au pus la dispoziţie celor care participă la această ceremonie măşti şi dezinfectant, în condiţiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, aşa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulţumiţi şi frustraţi de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noştri vor fi puşi în situaţia de a aplica legea, cetăţenii le vor arunca în faţă aceste exemple”, a spus Cosmin Andreica, citat de Agerpres.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun