MAI respinge subordonarea șefilor de post către primari și acuză sindicatele că induc tensiuni
„MAI nu a inițiat și nici nu intenționează să inițieze modificări care să impună includerea primarilor de comune în procesul de evaluare a activității polițiștilor din mediul rural. Poliția Națională are propriul sistem de evaluare profesională, nefiind necesară vreo imixtiune din partea primarilor. Pentru acest tip de subordonare există Poliția Locală”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat remis marți Mediafax cu privire la inițiativa despre care sindicatele din poliție spun, însă, că ar fi fost făcută de vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale la recenta întrunire a Asociației Comunelor din România.
Ministerul spune că „nu s-a pronunțat în nici un fel, ci, din contră, a gestionat transparent această propunere solicitând opinia Poliției Române”, dar precizează că propunerea aar fi fost făcută de Asociația Comunelor din România și mai spune că „îngrijorarea reprezentanților sindicali este total nejustificată și menită a induce o stare de tensiune chiar în rândul personalului propriu pe care aceste organizații sindicale ar trebui să îl informeze corect, nu să îl manipuleze pentru interese proprii”.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a reacționat marți, într-un comunicat remis Mediafax, față de propunerea despre care spune că a fost făcută, în scris, fără a da numele lui Daniel Suciu, de vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, către Ministerul de Interne privitoare la adăugarea, în fișa de evaluare a conduitei șefului structurii teritoriale de poliție, a unei evaluări pe care să o facă primarul localității: ,,premergător evaluării activității și conduitei șefului structurii teritoriale de Poliție, să se solicite de la primar o fișă de evaluare locală.”
Pentru conformitate, sindicaliștii au publicat și un facsimil după propunerea pe care o atribuie și care are antentul Ministerului Dezvoltării Regionale și numerele de înregistrare de intrare la MAI.
Polițiștii acuză „intenția fățisă de politizare oficială a structurilor teritoriale ale Poliției Române”, motiv pentru care federația sindicală a acestora, condusă de Dumitru Coarnă, spune că a intervenit la factorii decidenți, care au precizat că propunerea lansată de către Asociația Comunelor din România nu este agreată, fapt pentru care MAI va da un aviz negativ solicitării MDRAP.
Sindicaliștii din poliție amintesc că metodologia de evaluare a polițiștilor este deja stabilită prin legea care definește statutul polițistului și care prevede că evaluarea de serviciu a polițistului este făcută de șeful nemijlocit al acestuia și aprobată de șeful său ierarhic și că competențe de evaluare a personalului exclusiv șefii care îndeplinesc atribuțiile funcțiilor prevăzute cu salariu de comandă, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, precum și prefecții. De asemenea, sindicatul polițiștilor mai invocă și un ordin emis în 2016 de Ministerul de Interne și spune că niciunul dintre aceste acte normative „nu reglementează o asemenea aberație”.
Polițiștii mai amintesc că raporturile dintre șeful structurii de Poliție și conducătorul unității administrativ-teritoriale sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, act normativ care nu prevede întocmirea unei „fișe de evaluare locală”, în calitatea sa de conducător al unității administrativ-teritoriale, primarul neavând decât competențe de evaluare a activității poliției locale, pe care o are în subordine.