MAI va cumpăra camere video pentru Rutieră. Marcel Vela: Vor regla relația dintre polițist și cetățean
„Am alocat 5.805.000 lei pentru a achiziționa 9.000 de camere la IGPR, caietul de sarcini se va finaliza în maximum 2 săptămâni și în prima jumătate a lunii februarie se va publica licitația.
Îmi doresc (…) ca aceste camere să poată fi achiziționate astfel încât la fiecare post de poliție din zona rurală să avem câte o cameră pentru misiunile de ordine publică sau poliție rutieră sau în alte misiuni specifice la nivel rural și, în mod esențial, fiecare polițist aflat în misiune să aibă o asemenea cameră unde se vor stoca imaginile pentru a eradica fenomenul corupției, dar și pentru a obliga polițistul local să aibă un dialog cuviincios, decent, cu conducătorii auto, cu pietonii, cu cetățeanul”, a declarat Marcel Vela la Antena3.
Potrivit ministrului de Interne, aceste camere sunt menite să responsabilizeze și cetățeanul să dea dovadă de o conduită civilizată în relația cu polițiștii.
„Aceste camere vor regla relația dintre polițist și cetățean. Vor fi și probe în dosare penale, pentru că sunt cazuri în care interlopi sau oameni certați cu legea au agresat polițiști, i-au rănit, au fost și cazuri de crime în stradă”, a mai spus ministrul.
Sursă FOTO: Marcel Vela / Facebook