Angajații de la Metrorex se pregătesc de majorări salariale, de la 1 noiembrie 2020, atunci când lefurile celor aproape 5.500 de salariați ai regiei ar urma să crească cu sume cuprinse între 150 și 1.575 de lei.
Însă, această majorare salarială este agreată de directorul Metrorex cu sindicatele, dar nu și de Consiliul de Administrație (CA) al companiei, care spune că nu este de acord cu această creștere salarială, decizia fiind luată în urma negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.
Potrivit deciziei din 27 octombrie, document obținut de Digi24, membrii CA spun că nu susțin și nu își asumă rezultatul negocierilor pentru contractul colectiv de muncă pentru 2020 – 2021, contract care a fost deja înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Răspunderea pentru consecințele financiare și economice cu efect asupra companiei cade exclusiv în sarcina comisiei de negociere, se arată în document.
Metrorex estimeazăo pierdere de 328 milioane de lei, pentru acest an, în condițiile unor venituri reduse cauzate de pandemie.
Numărul călătoriilor cu metroul a scăzut, atât din cauza restricțiilor din primăvară, cât și în contextul în care foarte mulți bucureșteni lucrează încă de acasă.
Potrivit legii, în perioada stării de alertă, contractele colective de muncă se prelungesc, așa că nu este nevoie de o renegociere a lor. Astfel, ele se renegociază în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
Metroul are potențialul de a deveni kilometrul zero al focarelor de Covid-19 din Capitală fără măsuri de protecție adecvate, în contextul în care milioane de bucureșteni circulă zilnic cu cel mai rapid mijloc de transport în comun.
Miercuri, 14 octombrie, la sediul Metrorex a avut loc o nouă întâlnire cu reprezentanți ai ISU București, ai Poliției Metrou, și ai firmelor de pază pentru a discuta riscurile enorme ale supraaglomerării stațiilor și trenurilor de metrou.
Luni, 19 octombrie, Bucureștiul a intrat în scenariul roșu, după ce numărul de îmbolnăviri a depășit 3 la mia de locuitori. GÂNDUL.RO a obținut detalii exclusive despre măsurile luate la metrou penru limitarea răspândirii comunitare din ce în ce mai accelerate a virusului.
După ce, în timpul stării de urgență, metroul bucureștean a înregistrat 1,8 milioane de călătorii în aprilie, în cele 15 zile din luna mai când au fost ridicate restricțiile de circulație numărul călătoriilor aproape s-a dublat, până la 3,4 milioane, conform datelor Metrorex, solicitate la acel moment de compania Crosspoint Real Estate.
În septembrie se înregistrează noi vârfuri de trafic la metrou, doar în intervalul 17.00-18.00 fiind înregistrate 639.189 de validări titluri de călătorie, conform cifrelor comunicate de Metrorex reporterilor GÂNDUL.RO.