Majoritatea studenților din Cluj au refuzat oferta Guvernului de a pleca acasă să voteze

Majoritatea studenților din Cluj au refuzat oferta Guvernului de a pleca acasă să voteze
Publicat: 16/11/2014, 14:57
Actualizat: 16/11/2014, 22:53

În campusul studențesc de pe strada Observatorului din Cluj-Napoca, unde sunt cazați studenții Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), forfota e mare,majoritatea tinerilor refuzând oferta Guvernului a beneficia de două zile libere pentru a putea pleca să voteze acasă. Câte unul sau în grupuri, studenții ies și merg să voteze la secțiile din apropiere.

„Majoritatea colegilor mei au rămas în Cluj, cei care lucrăm am rămas, pentru că nu poți să pleci de la serviciu când vrei”, a spus Eugeniu, student la Facultatea de Telecomunicații a UTCN, pregătit să coboare la secțiile de votare de la Arhitectură.

Andrei este student la Facultatea de Informatică și are de terminat un proiect. Tânărul spune că oferta Guvernului de a pleca acasă mai mult l-a încurcat decât l-a ajutat și că a fost „o momeală” pentru nu a vota la Cluj.

„A fost o momeală, să ne lase liberi, pentru a nu vota în Cluj. Au crezut că dacă ne despart vom merge acasă și poate nu vom vota. Ei bine, s-au înșelat. Mulți am rămas să votăm la Cluj, pentru că avem proiecte de predat, unii, iar alții stau prea departe ca să merite deplasarea acasă”, a spus acesta.

La secția de votare nr. 54 de pe strada Observatorului se formează un mic rând pe hol, alcătuit din studenți care completează meticuloși, la o masă, declarațiile pe proprie răspundere.

„Mare parte din studenți am rămas aici, din patru câți suntem în cameră, trei am rămas, unul doar a plecat. Eu sunt din Botoșani, e destul de departe și nu se renta să merg până acasă. Am rămas în cămin, ies cu colegii la vot”, spune Adrian, student la Inginerie Electrică.

Până la ora 13.00, la secția de votare nr. 54 votaseră pe liste 190 de persoane, față de 105 câte votaseră în primul tur.

În fața secțiilor de votare nr. 3 și 4 de la Colegiul Tehnic „Augustin Maior” din centrul municipiului Cluj-Napoca sunt peste 30 de studenți la coadă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) și de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”. Aceștia stau și peste o jumătate de oră la coadă pentru a vota.

„Eu sunt din Iași și fac nouă ore pe drum până acasă, pierdeam foarte mult timp și am preferat să rămân în Cluj. Majoritatea studenților care locuiesc în județele limitrofe Clujului au plecat, dar restul, care locuim mai departe, am decis să rămânem și să votăm aici, chiar dacă stăm o jumătate de oră la rând”, spune Alina, studentă la Medicină.

Nicolae este student la Facultatea de Istorie a UBB și a venit la vot cu mai mulți colegi din cămin, din campusul studențesc Hașdeu.

„Eu sunt din Sibiu, puteam să plec, dar nu mi s-a părut în regulă să accept oferta Guvernului. Au încercat să ne cumpere cu două zile libere, crezând că dacă plecăm acasă poate nu mai mergem la vot. Am decis să rămânem în Cluj să votăm, la fel ca în primul tur”, a susținut studentul.

Potrivit acestuia, și Organizația de studenți a UBB (OSUBB), din care face parte, a criticat gestul Guvernului, considerând că „vacanța de patru zile nu se justifică, având în vedere faptul că studenții pot vota oricum în centrele în care studiază, pe listele suplimentare”.

„Noi am susținut că Guvernul, care a fost reticent la acordarea unei zile libere atunci când au avut loc alegerile europarlamentare, ne face acum cadou două zile libere, gratuit, din frica de a nu se repeta aglomerațiile din turul întâi de scrutin. Nu suntem de acord cu această vacanță nejustificată care încurcă procesul educațional”, a subliniat studentul de la UBB.

La secția de votare nr. 4 Cluj-Napoca, numărul votanților de pe listele suplimentare era, până la ora 13.00, de aproape 180, față de 119, în primul tur.

Mulți studenți au venit aici să voteze începând cu ora 10.00, în timp ce la primul tur de scrutin au ieșit la vot după ora 14.00.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...