Prima pagină » Știri » Mama fraților Ioan și Victor Becali a fost înmormântată

Mama fraților Ioan și Victor Becali a fost înmormântată

Mama fraților Ioan și Victor Becali a fost înmormântată
Mama fraților Ioan și Victor Becali, Everdichia Becali, care a murit joi, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântată, sâmbătă, la Pipera, la ceremonie fiind prezente aproximativ 200 de persoane, între care și oameni de fotbal.

Mama fraților Ioan și Victor Becali, Everdichia Becali, care a murit joi, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântată, sâmbătă, la Pipera, la ceremonie fiind prezente aproximativ 200 de persoane, între care și oameni de fotbal.

Printre persoanele care au fost prezente la înmormântare s-au numărat foștii oficiali dinamoviști Cristian Borcea și Vasile Turcu, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, fotbalistul Ciprian Marica și tehnicianul echipei Petrolul Ploiești, Cosmin Contra.

La ceremonie au participat, alături de restul rudelor, și soția lui Gigi Becali – vărul lui Ioan și Victor Becali – împreună cu fiicele sale. Gigi Becali a dorit să fie prezent la înmormântarea mătușii sale, dar cererea sa a fost respinsă, vineri, de conducerea Penitenciarului Jilava.

Mama fraților Ioan și Victor Becali – verii lui Gigi Becali – a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reședinței din Pipera, județul Ilfov. Everdichia Becali avea 83 de ani.

La fața locului a fost chemată mai întâi o ambulanță de la Biomedica, iar apoi au fost solicitate echipaje de la Ambulanță și SMURD, medicii constatând decesul femeii.

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, a declarat că echipajul SABI a fost chemat de medicii de la Biomedica, la 19.43. Potrivit dr. Grasu, la momentul sosirii echipajului SABI, mama fraților Ioan și Victor Becali era decedată de mai mult de o oră.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost dus, joi seară, pentru necropsie, la Laboratorul de Medicină Legală Ilfov. Din primele informații rezultă că Everdichia Becali ar fi suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla în dreptul piscinei, a căzut în apă și a murit înecată, potrivit unor surse judiciare.

Victor Becali a ridicat, vineri, trupul femeii de la Laboratorul de Medicină Legală Ilfov, iar aceasta ar urma să fie înmormântată, cel mai probabil, sâmbătă.

Surse judiciare declarau joi, pentru MEDIAFAX, că decesul mamei fraților Becali este cercetat ca moarte suspectă de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, anchetatorii urmând să stabilească în ce condiții a încetat din viață Everdichia Becali.

Citește și