Mamă și copil de 3 ani, răniți într-un incendiu produs de explozia unui televizor vechi
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompierii au fost solicitați la un incendiu produs într-o casă din Breaza, în cartier Podul Vadului. ISU a intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.
La fața locului, au fost găsite două persoane rănite, respectiv o femeie în vârstă de 37 de ani și un copil de trei ani.
„Incendiul s-a soldat cu două victime, o femeie în vârsta de 37 ani, cu arsuri de gradele 1 și 2 pe față și pe mâini și un copil de 3 ani, cu arsuri pe față”, a declarat Vasiloae.
Cei doi au fost transportați la spital.
Potrivit acesteia, incendiul s-a produs după explozia unui televizor.