Mamă și fiu, prinși votând de două ori
Pentru a compensa apatia alegatorilor, politicienii constănțeni s-au agitat cu reclamații la Biroul Electoral Județean. O serie de 18 contestații au fost depuse ieri, la BEJ Constanta, de PSD, PNL si PD. Majoritatea vizau nereguli în procesul electoral al alegerilor europarlamentare. Cea mai importantă sesizare a venit de la PSD, care a depistat două persoane, mama și fiu, care au vrut să voteze de două ori. După ce au votat la secția 138 din municipiul Constanta, Adrian Doru Bobe, din Valu lui Traian și mama sa, Maria Bobe, din Ciocârlia, au mers și la secția 142, unde s-au prezentat declarând că nu și-au mai exercitat dreptul electoral. Au fost însă descoperiți după colantul aplicat pe cartea de identitate, care atesta că oamenii votaseră deja. Înșelătoria a fost descoperită pe când cei doi se aflau in cabinele de vot, astfel că membrii comisiei le-au anulat buletinele electorale pe care cei doi nu au mai apucat să le introducă în urnă. Adrian Doru si Maria Bobe sunt, acum, cercetați penal de Poliție. În ajunul scrutinului, o tânără a fost amendată cu 700 lei, la Basarabi, pentru ca oferea trecătorilor ceasuri cu sigla PNL. (Sînziana IONESCU)