Mama tinerei ucise de Andrei Andronie a recunoscut că părinții lui au încercat să-i cumpere tăcerea
Mama tinerei care a murit în 2011, într-un accident rutier de pe Calea Floreasca, susține că tatăl șoferului Andrei Andronie, condamnat vineri pentru ucidere din culpă, a încercat să o convingă să se înțeleagă „cumva” în privința procesului.
„Tatăl lui m-a contactat prin diverse surse ca să-mi zică să ne înțelegem cumva și mi-a vorbit de bani. Nu pot accepta nici măcar o discuție despre așa ceva, când copilul meu este în groapă. Eu sunt convinsă că într-adevăr, tatăl lui suferă pentru situația în care se află și el, și noi, că e părinte. Dar Andrei Andronie a rămas același arogant cu fumuri”, a declarat Marcela Nistor pentru Cancan.
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, vineri, la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pe Andrei Andronie, autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist și o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite.
Andrei Andronie a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă, instanța dispunând ca acesta să execute cinci ani și șase luni de închisoare pentru accidentul pe care l-a provocat în noiembrie 2011, pe Calea Floreasca. Instanța a mai dispus, ca pedeapsă complementară, interdicția de a conduce cinci ani după executarea pedepsei principale.
În dimineața zilei de 5 noiembrie 2011, polițiștii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, pe Calea Floreasca, care conducea un autoturism BMW, cu viteză foarte mare. Urmărit de polițiști, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactul, mașina lui a fost proiectat într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani.