Prima pagină » Știri » „Mâna” de fier cu care vor fi scoase cadavrele oilor din „vaporul morții”, Queen Hind

„Mâna” de fier cu care vor fi scoase cadavrele oilor din „vaporul morții”, Queen Hind

„Mâna” de fier cu care vor fi scoase cadavrele oilor din „vaporul morții”, Queen Hind

Leșurile celor peste 14.300 de oi care au murit în chinuri groaznice pe Queen Hind, navă care s-a scufundat parțial pe bordul drept în bazinul Portului Midia în data de 24 noiembrie 2019, fiind înclinată parțial la 60 de grade, vor fi extrase din epava stabilizată la cheu, după desfacerea punților, cu ajutorul unui graifer hidraulic.

„Planul agreat în acest moment, după stabilizarea navei la cheu, este desfacerea punților care conțin leșuri și extragerea acestora cu ajutorul unui graifer hidraulic”, a declarat pentru Gândul.info, Radu Petrescu, Chief Public Affairs and Communications Officer, GSP Holding.

Vineri, 21 februarie 2020, compania anunța printr-un comunicat de presă că s-a încheiat cu succes pomparea apei din epava cu oi moarte de la Midia.

Potrivit precizărilor lui Petrescu, scoaterea apei din vasul parțial scufundat a decurs conform planului. Și asta în ciuda înfundării pe parcurs a furtunurilor de pompare, cel mai probabil din cauza resturilor de cadavre de animale, comasate în zona tribord.

„Eram conștienți de faptul că punțile suplimentare găsite și starea generală a navei vor complica plasarea furtunurilor de evacuare. Cu toate acestea, specialiștii noștri au reușit să scoată apa din navă, inclusiv datorită curățării repetate a furtunurilor”, a precizat oficialul GSP Holding. „Comasarea încărcăturii în zona dreaptă (tribord) este vizibilă ușor, în principal din poziția navei. Mai multe compartimente ale navei au fost inundate”.

Acesta a mai precizat pentru Gândul.info că scafandrii au constatat existența unor punți suplimentare, aglomerate cu oi înainte de răsturnare, doar în timpul inspecției epavei.

„În timpul inspecției navei, echipele noastre de scafandrii au raportat existența unor punți suplimentare, față de planurile oficiale”, a adăugat oficialul firmei care a câștigat licitația privind atribuirea serviciilor de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind.

Petrescu a adăugat că, în următoarele zile, nava va fi adusă la cheu. Pentru moment, aceasta este stabilă , iar două barje GSP acționează asupra ei.

„În același timp, macaraua GSP Neptun ține nava în tensiune”, a mai spus oficialul firmei.

La momentul oportun, deplasarea navei avariate la cheu va fi efectuată cu ajutorul celor două barje care o vor susține.

„Pentru deplasarea epavei în siguranță, pe lângă barja GSP 01 care este cusută acum în tribord, se va alătura și GSP Bigfoot2 în babord, epava având deja prinderile sudate anterior pe bordaj, astfel încât cele două barje vor stabiliza epava în ambele borduri în timpul deplasării”, transmiteau anterior reprezentanții societății de ranfluare printr-un comunicat de presă.

180 de oi și-au câștigat dreptul la viață

Dintr-un total de 252 de animale salvate de pe vasul Queen Hind, 180 au fost stabilizate medicii veterinari de liberă practică, la solicitarea ANSVSA, și au fost plasate în custodie până la sfârșitul vieții lor unor ONG-uri care și-au exprimat deja disponibilitatea de a le prelua în grijă.

Vineri, 10 ianuarie 2020, echipa ARCA „Animal Rescue&Care” s-a deplasat în Constanța, în localitatea Nuntași, pentru a-i prelua și transporta într-o fermă de lângă Periș pe cei 180 de berbeci salvați de pe „vaporul morții” de la Midia.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (APMC) demara încă din decembrie 2019 licitația privind atribuirea serviciilor de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoaterea și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei.

Sursă foto: colaj/Animals International/Shutterstock (caracter informativ)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?