Prima pagină » Știri » Managerul Institutului Marius Nasta: „Situația nu este deloc simplă în spitalele Covid. Secția de ATI este plină, cazurile au vârste variate”

Managerul Institutului Marius Nasta: „Situația nu este deloc simplă în spitalele Covid. Secția de ATI este plină, cazurile au vârste variate”

Managerul Institutului Marius Nasta: „Situația nu este deloc simplă în spitalele Covid. Secția de ATI este plină, cazurile au vârste variate”
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Managerul Institutului Marius Nasta, avertisment dur: „Secția de ATI este plină, cazurile au vârste variate”

Situația nu este deloc simplă în spitalele în care sunt îngrijiți bolnavii de Covid, atenționează Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București, amintind importanța regulilor de limitare a răspândirii coronavirusului. Secția de Terapie Intensivă este plină, iar pacienții au vârste variate, cei mai mulți având comorbidități, a precizat medicul. 

„Aceste cifre nu sunt de dorit să crească. Ce trebuie să urmărim însă este să respectăm regulile care sunt repetate de atâta vreme și care s-au dovedit că atunci când sunt riguros respectate protejează. Situația nu este deloc simplă în spitalele Covid, care îngrijesc acești pacienți, care au pacienți în număr mare cu forme moderate sau severe și aceasta se datorează în principal creșterii numărului total de cazuri și posibilității pacienților de a-și trata formele ușoare la domiciliu, de a le monitoriza împreună cu medicul de familie”, a declarat medicul la RomâniaTV.

În această perioadă simptomaticii au suprasolicitat secțiile de terapie intensivă, spune medicul Beatrice Mahler. 

Mahler: Secția de ATI este plină, cazurile din ATI au vârste variate

„Secția de ATI este plină, cazurile din ATI au vârste variate, e adevărat marea majoritate sunt pacienți cu comorbidități, iar secția este și ea la capacitate maximă, însă fluxul de internări și externări permite ca zilnic să existe posiblitatea de internare pentru pacienții care au nevoie. O suprasolicitare vine în această perioadă de la pacienții simptomatici care se adresează direct spitaului, pentru testare, fie că știu că sunt contact cu o persoană pozitivă, fie că nu știu acest lucru dar vin cu simtompe și semne specifice de infecție”, a adăugat ea.

Medicul de la Marius Nasta le-a transmis un mesaj părinților ai căror copii merg la școală:

„Mi-aș dori să transmit un mesaj prăinților, cadrele didactice și copiii își fac treaba, așa cum am văzut, mare lor majoritate ascultă și fac ceea ce le spune profesorul. Mi-aș dori însă foarte mult ca ce se întâmplă în fața școlilor să fie mai controlat, pentru că copiii ies de la școală și de foarte multe ori, fără niciun control extern, părinții scot masca copiilor, uitând că riscul de contaminare poate exista în aceste zone foarte aglomerate”, a declarat managerul Institutului Marius Nasta din București.

Autor

Citește și