Prima pagină » Știri » Managerul Spitalului Floreasca: Aș vrea să am la spital cât mai puține cazuri precum cel al lui Năstase

Managerul Spitalului Floreasca: Aș vrea să am la spital cât mai puține cazuri precum cel al lui Năstase

Managerul Spitalului Floreasca din Capitală, Radu Macovei, ar vrea ca în unitatea sanitară pe care o conduce să fie aduse cât mai puține cazuri precum cel al fostului premier Adrian Năstase, pentru ca instituția și medicii ei să nu mai fie puși într-o lumină nefavorabilă atunci când își fac datoria.

Managerul Spitalului Floreasca din Capitală, Radu Macovei, ar vrea ca în unitatea sanitară pe care o conduce să fie aduse cât mai puține cazuri precum cel al fostului premier Adrian Năstase, pentru ca instituția și medicii ei să nu mai fie puși într-o lumină nefavorabilă atunci când își fac datoria.

„Aș vrea să am cât mai puține cazuri ca acesta (Adrian Năstase – n.r.), ca să nu mai fie pus spitalul într-o lumină proastă, iar în medici să se arunce cu vorbe murdare, când ei se luptă pentru viața bolnavilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, profesorul Macovei.

Managerul de la Floreasca a explicat că multe dintre cele mai grele cazuri ajung la unitatea sanitară pe care o conduce, iar persoane publice cunoscute, din diverse sfere de activitate, vin la acest spital tocmai pentru că au încredere în medicii acestuia.

„Nu îmi doresc să îi văd împroșcați cu noroi. Medicii de la Floreasca merită respect. De fapt, toți medicii merită acest lucru, dar acum vorbesc despre ai mei și despre situația grea în care au fost puși”, a conchis Macovei.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în urma căreia acesta a fost internat și operat la Floreasca, a generat unele suspiciuni în spațiul public legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier și de diagnosticul lui.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a declarat că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul lui Năstase, având în vedere că a fost pus de medicul Șerban Brădișteanu de la Floreasca, fost senator PSD și cercetat pentru corupție.

Ulterior, DNA a început urmărirea penală a lui Brădișteanu și a trei ofițeri de poliție care, potrivit procurorilor, ar fi îngreunat și încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție lui Năstase.

La DNA a fost audiat, în calitate e martor, și medicul Ioan Lascăr, tot de la Floreasca și tot din echipa care l-a operat pe Năstase.

Citește și