Prima pagină » Știri » Managerul Spitalului Universitar: „Șase dintre cei 24 de pacienți internați la noi, în stare foarte gravă”

Managerul Spitalului Universitar: „Șase dintre cei 24 de pacienți internați la noi, în stare foarte gravă”

Managerul Spitalului Universitar: „Șase dintre cei 24 de pacienți internați la noi, în stare foarte gravă
Șase dintre cei 24 de pacienți internați la Spitalul Universitar din București sunt în stare foarte gravă, a declarat managerul unității medicale, Cătălin Cârstoiu, care a precizat că o singură persoană are o evoluție bună și a fost detubată, însă a rămas în continuare la terapie intensivă.

„Noi am avut 25 de pacienți, iar din aceștia o persoană a decedat la venire, în Unitatea de Primiri Urgențe. Din cei care au rămas în spital, opt sunt în secția de chirurgie plastică și sunt stabili, fiind posibil ca o persoană din acestea opt să plece acasă în cursul zilei de astăzi. În UPU sunt șase persoane internate, iar una dintre ele s-ar putea să necesite transfer în secția de terapie intensivă, nu pleacă nimeni acasă, nici vorbă. La terapie intensivă sunt zece pacienți intubați, din care o singură persoană are o evoluție bună și a fost detubată, dar a rămas în continuare la terapie intensivă, iar din cei nouă rămași șase au o stare foarte gravă, iar trei sunt grav, dar stabili. Facem tot posibilul să acordăm și sprijin psihologic atât pacienților cât și rudelor”, a spus managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cârstoiu.

El a mai spus că toți pacienți au fost identificați, printre aceștia numărându-se și un cetățean străin – un german.

„Au și venit rudele domnului. Noi le-am asigurat rudelor posibilitatea de a-i vedea chiar de aseară. I-au văzut, dar în ritmul și în regulile unei secții de terapie intensivă. Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de eveniment, pentru că până la urmă și pentru noi e un efort, sunt pacienți foarte gravi și cu un profil patologic pe care în general nu-l tratăm noi”, a afirmat Cârstoiu.

Managerul Spitalului Universitar a mai spus că Centrul de donare de la unitatea medicală este conceput să asigure 30 de donatori pe zi, iar în momentul de față acolo sunt 140 de persoane înscrise pe o listă.

„Avem necesarul de sânge. Rugămintea este să asigurăm o donare progresivă, pentru că nu se pot realiza acte de donare simultan, e un singur punct de donare. Le mulțumesc mult celor care o fac. Vor să vină și studenți de la Politehnică, am vorbit cu domnul rector cu doamna profesor Andronescu, vor veni și jandarmi”, a precizat medicul.

El le-a mulțumit tuturor clolegilor săi care au venit la spital „fără să-i cheme cineva, din proprie inițiativă”, pentru a acorda ajutor în cazul răniților.

„Au venit azi noapte și stau și acum în spital”, a spus Cârstoiu.

Ultimul bilanț al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate și alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunțat, sâmbătă dimineață, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedați nu au fost identificați.

Potrivit datelor prezentate de Arafat, la Spitalul Floreasca au rămas internați 15 din cei 57 de răniți care au ajuns acolo în urma incendiului – 17 au fost transferați la alte spitale, iar 25 au fost trimiși acasă. La Spitalul Universitar, au ajuns 25 de victime, dintre care una a decedat, iar 24 au rămas internate, în timp ce la Spitalul de Arși au ajuns 29 de răniți, dintre care 27 au rămas internați, iar doi au fost trimiși acasă.

La Spitalul Elias, în urma incendiului din club au ajuns patru persoane, iar la acest moment sunt internate 16, în condițiile în care au fost aduși la această unitate medicală răniți din alte spitale.

La Spitalul Pantelimon au ajuns șapte victime, dintre care șase au rămas internate, la Spitalul Sfântul Ioan au ajuns nouă răniți, dintre care opt au rămas internați, în timpm ce la Spitalul Militar au fost aduși 15 oameni, iar 12 dintre ei au rămas internați. La Spitalul Bagdasar la acest moment sunt internate 25 de victime, din tot atâtea câte au fost aduse.

La Spitalul Colțea, în urma incendiului au ajuns opt persoane, dintre care una a fost externată, iar celelalte șapte au primit prim-ajutor, apoi au fost transferate la alte spitale pentru că nu există chirurg de chirurgie plastică.

La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, la acest moment sunt internați patru minori – doi au ajuns inițial, iar ceilalți doi au fost transferați de la Spitalul Floreasca, în timp ce la Spitalul pentru Copii „Marie Curie” au fost aduși trei copii, dintre care unul a fost externat, iar ceilalți doi au rămas spitalizați.

De asemenea, la Spitalul „Agripa Ionescu” al SRI sunt internate patru persoane, care au fost tranferate acolo de la alte unități, iar la Spitalul Gerota al MAI sunt trei răniți internați.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, că prima ambulanță a ajuns la clubul Colectiv din București după 11 minute de la primul apel efectuat la numărul de urgență 112 la ora 22.32.

„Apelul a intrat la 22.32, au fost mobilizate primele forțe și au început deplasarea către locul incendiului, sosind acolo la 22.43. Deci, de la primirea primului apel la 112 până la sosirea la fața locului au fost 11 minute”, a spus Arafat.

El a precizat că după constatarea situației a fost solicitată declanșarea planului roșu: „Este planul pe care îl declanșăm automat când vedem că avem un număr mare de victime la fața locului și unde este necesară mobilizarea unui număr mare de echipaje și inclusiv a unor echipaje suplimentare speciale pentru intervenție la dezastre sau accidente colective”.

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Martori aflați în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflați la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan și să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250-300 de persoane din club au fost cuprinse de panică și s-au îmbulzit spre ieșire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre ușile de la intrare s-a deschis de la declanșarea incendiului.

Ulterior, și cea de-a doua ușă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta „ieșind în valuri” pe ușa de la intrare.

Citește și