Prima pagină » Știri » Managerul unui Spital de Urgență, reținut de DNA

Managerul unui Spital de Urgență, reținut de DNA

Managerul unui Spital de Urgență, reținut de DNA
Managerul unui Spital de Urgență, reținut de DNA

Danuț Căpățînă, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, fiind acuzat de luare de mită, în formă continuată.

În perioada 2011 – 2015, între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reprezentat de Dănuț Căpățînă, și o societate comercială s-au încheiat un acord cadru și mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT, valoarea acestora fiind de aproximativ 556.800 euro.

„Pentru „buna derulare” a contractelor și pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, inculpatul Căpățînă Dănuț a pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective (denunțători în cauză) inițial suma 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro. Plățile s-au făcut, la indicația inculpatului Căpățînă Dănuț, în baza unor contracte de „consultanță” încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparțineau managerului unității medicale, deși firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

În această manieră, în perioada 2012 – august 2015, Dănuț Căpățînă ar fi primit suma totală de 77.412 euro și 8.000 euro cash.

În cursul lunii aprilie 2016, în contextul în care aceeași societate comercială se afla în negocieri cu Spitalul Clinic de Urgență Constanța pentru încheierea unui nou contract, „cu ocazia unei întâlniri, Căpățînă Dănuț i-a amintit unuia dintre denunțători faptul că mai are de achitat o „datorie” de 50.000 euro. După ce au căzut de acord cu privire la suma și modalitatea de remitere, respectiv 25.000-30.000 de euro, plătibilă cash și în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, față de procentul de 15% pretins anterior”, explică procurorii.

Miercuri, Dănuț Căpățînă, a fost prins în flagrant de DNA după ce „a primit de la persoana denunțătoare o tranșă din „datoria” pretinsă, respectiv 10.000 euro”, se arată în comunicatul de presă.

La data de 4 noiembrie 2014, Căpățînă Dănuț, în aceeași calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru tentativă la abuz în serviciu, în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medicinal.

Citește și