Manda: Sârbu a declarat că a fost martor când Coldea a spus că are soluție pentru Voiculescu

Manda: Sârbu a declarat că a fost martor când Coldea a spus că are soluție pentru Voiculescu
Publicat: 03/11/2017, 08:38

„Al doilea exemplu pe care a dorit să-l prezinte a fost implicarea persoanelor din conducerea SRI în ce înseamnă postul de televiziune Antena sau Grupul Intact și a dat exemplu (…) spune că a fost martor când domnul Coldea i-a spus că are soluție pentru domnul Voiculescu, înainte să se pronunțe instanța, făcând referire la ce s-a întâmplat la instanță și toate aspectele pe care le știți prezentate în spațiul public”, a spus Manda, după audierea lui Adrian Sârbu.

Potrivit lui Manda, patronul MEDIAFAX a precizat, în fața Comisiei SRI, că va proba această afirmație în instanță, dacă va fi dat în judecată pentru aceasta.

„L-am întrebat (pe Adrian Sârbu, n.r.) dacă are probe, dacă au fost și alți martori, care au fost împrejurările. Domnia sa a spus că nu dorește să detalieze acum în fața Comisiei, dar dacă va fi dat în judecată pentru această afirmație, fiind mărturia domniei sale în cadrul Comisiei ca deja o probă, dacă va fi dat în judecată va veni cu probe acolo”, a adăugat Manda.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA. Despre condamnarea lui Voiculescu, în urmă cu câteva luni, Sebastian Ghiță spunea că aceasta a fost aranjată. Totodată, România TV a prezentat o înregistrare cu fostul președinte Traian Băsescu în care acesta vorbea despre mutarea Cameliei Bogdan, cea care a dat sentința, în locul magistratului Mustață, iar de întreaga situație știa și adjunctul SRI de la acea vreme, Florian Coldea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor