Manifestație la Senat, pentru combaterea cruzimii față de animale
Â
Câteva zeci de iubitori de animale au pichetat, în această dimineață, intrarea în Senat, aceștia făcând apel la senatorii care intrau în Palatul Parlamentului să voteze în favoarea unei inițiative legislative de combatere a cruzimii față de animale, care îl are ca inițiator pe Marius Marinescu.
Potrivit acestei inițiative legislative de modificare a Legii 2005/2004 privind protecția animalelor, cruzimea față de animale este considerată infracțiune, textul propus de senatorul intependent interzicând, printe altele, eutanasierea animalelor sănătoase.
Cele aproape 30 de persoane purtau, la vedere, pancarte cu imaginile unor câini însângerați, victime ale unor agresiuni.
Cauza animalelor victime ale cruzimii a fost "susținută" și de doi câini, unul dintre aceștia lătrând, la comandă, când i se cerea să spună dacă susține adoptarea proiectului de combatere a cruzimii față de animale.
"Primăria refuză să colaboreze", "O problemă de ani de zile nu-și găsește rezolvarea în câteva săptămâni", "Nicio ființă nu merită o asemenea soartă", "Salvează-mă de hingheri. De ce să fiu omorât? Am și eu dreptul la viață", "Stop abandonului", erau inscripții care puteau fi citite pe pancartele pe care manifestanții le purtau pe piept.