Manifestații violente la Budapesta

Publicat: 15 02. 2012, 11:01
Actualizat: 25 02. 2012, 01:07

 

Un număr de 19 de persoane, majoritatea polițiști, au fost rănite în confruntările violente de la Budapesta, dintre extremiștii de dreapta și forțele de poliție, luni seara, cu o zi înaintea celei de-a 51-a comemorări a revoltei din 1956, a anunțat astăzi poliția ungară.

În total, 14 polițiști și cinci civili, printre care și jurnaliști, au fost răniți ușor, iar 20 de persoane au fost arestate, a declarat în cadrul unei conferițe de presă comandantul poliției naționale, Jozsef Bencze.

Poliția ungară a dispersat luni seară, cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene, o manifestație neautorizată la care participau sute de militanți de extremă-dreapta și care aruncau cocteiluri Molotov.

După o manifestație autorizată în centrul Budapestei, mai mulți tineri, membri ai formațiunilor de extremă-dreapta, cum sunt Mișcarea autoapărării naționale, Asociația celor 64 de departamente (aluzie la Ungaria Mare, existentă înaintea primului Război Mondial) și cea a partidului Jobbik, au mers în fața clădirii Operei, în pofida interdicției de a manifesta acolo.

Premierul socialist Ferenc Gyurcsany susținea în imobil un discurs cu prilejul sărbătorii naționale, motiv pentru care a fost stabilit un perimetru de securitate în jurul clădirii.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro