Manualele pentru clasele I – VI și cele pentru VIII – XII retipărite au ajuns în școli
Pentru manualele care au făcut obiectul licitației din acest an s-au încheiat acorduri-cadru.
Formatul electronic al acestor manuale este disponibil pe platforma manuale.edu.ro și poate fi consultat de către toți cei interesați.
Unitățile de învățământ vor comanda manualele până joi, 12.09.2019, urmând ca acestea să ajungă pe băncile elevilor până la data de 1.10.2019.
Pentru manualele neofertate, Ministerul Educației Naționale anunță că a înaintat o solicitare către Editura Didactică și Pedagogică pentru elaborarea acestora.
Un număr de 2.824.594 de elevi și copii de grădiniță încep, luni, cursurile anului școlar 2019 – 2020, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN).
Cursurile vor fi predate în acest an școlar de un număr total de 215.289 de cadre didactice, în 6.293 de unități de învățământ cu personalitate juridică și 11.171 structuri arondate, potrivit Ministerului Educației Naționale.