Prima pagină » Știri » MApN: 2.200 de posturi de rezerviști voluntari, repartizate. În ce județe au fost alocate cele mai multe locuri

MApN: 2.200 de posturi de rezerviști voluntari, repartizate. În ce județe au fost alocate cele mai multe locuri

MApN: 2.200 de posturi de rezerviști voluntari, repartizate. 
În ce județe au fost alocate cele mai multe locuri
Cele peste 2.200 de locuri din etapa de recrutare a rezerviștilor voluntari au fost repartizate la nivel naționale, cele mai multe fiind alocate județelor Vrancea (402), Bistrița Năsăud (392) și Vaslui (265), arată Ministerul Apărării Naționale (MApN), într-un comunicat de presă, transmis miercuri.

Conform sursei citate, cele 2.200 de locuri au fost repartizate astfel: Alba – 5 posturi , Bacău – 22 posturi, Bihor – 9 posturi, Bistrița Năsăud- 392 posturi, Brașov – 96 posturi, Brăila – 88 posturi, București – 164 posturi, Buzău – 104 posturi, Călărași – 24 posturi, Cluj – 168 posturi, Constanța – 247 posturi, Covasna – 10 posturi, Dâmbovița – 82 posturi, Galați – 23 posturi, Giurgiu – 18 posturi, Gorj – 22 posturi, Hunedoara – 5 posturi, Ialomița – 6 posturi, Prahova – 102 posturi, Sibiu – 2 posturi, Tulcea – 7 posturi, Vâlcea – 8 posturi, Vaslui – 265 posturi, Vrancea – 402 posturi.

„Sunt eligibili, pentru această etapă, cetățenii români care îndeplinesc criteriile de recrutare stabilite prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 25/2017 și care au domiciliul doar pe raza acestor județe. Structurile responsabile pentru activitatea de recrutare sunt centrele militare zonale, județene și ale sectoarelor municipiului București, pentru care sunt prevăzute posturi, conform listei”, potrivit sursei citate.

Procedurile de recrutare se desfășoară în baza Legii numărul 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate cu Ordinul ministrului apărării naționale numărul M. 25/2017.

Soldații și gradații rezerviști voluntari, recrutați în baza Legii numărul 270/2015, reprezintă o categorie de personal militar în rezervă distinctă față de cea a soldaților și gradaților profesioniști, care sunt recrutați în baza Legii numărul 384/2006 și fac parte din rândul personalului militar în activitate.

Citește și