MApN: Militarul român rănit în Afganistan, în stare stabilă
Potrivit unui comunicat, „Sergentul Bogdan Dragomir, rănit în incidentul de sâmbătă din Afganistan și aflat la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, este în stare stabilă și urmează să fie supus unor investigații medicale complete”.
” Conform primelor constatări, acesta nu are afectat niciun organ vital și este de așteptat ca evoluția stării sale de sănătate să fie favorabilă”, se mai spune în comunicat.
Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naționale.
„În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania” se arată într-un comunicat de presă.