Marcel Ciolacu: ”Corporațiile sud-coreene, dispuse să participe la proiecte mari de investiții în România”

Publicat: 22 12. 2022, 14:31
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Adunării Naționale din Coreea de Sud / Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu
Corporațiile sud-coreene au tehnologii de vârf și sunt dispuse să participe la proiecte mari de investiții în România, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu, care se află în aceste zile, alături de premierul Nicolae Ciucă și mai mulți miniștri,  într-o vizită oficială în Coreea de Sud.
”Una dintre prioritățile prezenței noastre în Coreea de Sud, într-o delegație atât de importantă, este de a da o nouă dimensiune relațiilor economice dintre cele două țări. De aceea, azi am avut vizite extrem de interesante și întâlniri cu conducerile unor mari companii sud-coreene, precum Hanwha Aerospace și Hyundai Rotem. Suntem interesați de proiecte majore alături de aceste firme cu potențial uriaș în domenii-cheie ale economiei – transporturi, industria de apărare, IT&C.
Discuții importante am avut și la Busan cu membrii din conducerea Autorității Portului pe tema dezvoltării și modernizării unui asemenea obiectiv strategic important. Vrem să învățăm din expertiza managerilor coreeni, printre cei mai buni din domeniu în lume!”, transmite Marcel Ciolacu pe Facebook.
De asemenea el a mai spus că know-how-ul este esențial pentru Portul Constanța, – devenit punct strategic în comerțul internațional cu cereale pe fondul conflictului din Ucraina- în vederea transformării lui într-un hub pentru comerțul dintre Europa și Asia.
”Corporațiile sud-coreene au tehnologii de vârf și sunt dispuse să participe la proiecte mari de investiții în România și au tot sprijinul atât din partea mea, cât și a miniștrilor social-democrați!”, mai spune liderul social democrat.
CITEȘTE ȘI