MARCEL VELA: „Credincioșii vor primi Paștile și Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră”
Marcel Vela a făcut miercuri seară precizări în legătură cu modul în care credincioșii urmează să primească Paștile și Sfânta Lumină.
În timpul declarației de presă de la sediul MAI, Marcel Vela a făcut clarificări despre cum s-au desfășurat discuțiile dintre MAI și BOR.
Principalele idei ale ministrului Marcel Vela:
-Sfânta Lumină se va distribui de personalul clerical și maxim 5 voluntari sâmbătă de la ora 20. Astfel, clericii din fiecare parohie, cu voluntari și echipament de protecție vor asigura distribuirea respectând reglementările din ordonanțele militare.
-Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din prag ori de la fereastră, fără a ieși în stradă. Asociațiile de Proprietari vor desemna un reprezentant.
-În spitalele în care nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumina acolo, dar și în centrele sociale și de carantină.
-În zona locuințelor multifamiliale, acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de asociația de proprietari sau de chiriași, care va purta echipament de protecție, mască și mânuși.
-Structurile coordonate de către MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paștilor și a Sfintei Lumini, precum și respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanțele militare.
„Îi mulțumesc Preafericitului Daniel pentru înțelegere și colaborare”, a încheiat ministrul.