Marea problemă pe care Ministrul Muncii a găsit-o în sistemul de ajutoare sociale: „Stau, lâncezesc și sunt trântori”
„Noi în acest moment dăm beneficii oamenilor care au nevoie și trebuie să primească, dar dăm și la alți oameni care stau și lâncezesc și sunt trântori în sistem. Dăm, în același timp, servicii care sunt la o calitate abominabilă și lucrul ăsta trebuie să se schimbe! Iar eu asta vreau să fac, vreau să văd măsurile active că duc la creearea de locuri de muncă, vreau să văd inspecția socială cum credibilizează domeniul de asistență socială și vreau să văd legea salarizării unitare la care lucrăm, (…) să putem avea un proiect credibil iar toată lumea din sectorul public să vadă cum în cinci ani le putem crește cu 30% salariul, astfel încât toată lumea să fie fericită”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Ministrul Muncii a criticat, încă o dată, amendamentele votate de PSD și ALDE la OUG 20 privind salarizarea bugetarilor, prin care salariile din sistemul public ar urma să crească începând cu luna decembrie, explicând că aceste majorări salariale nu vor putea fi niciodată aplicate.
„Când ignori, practic, orice avertisment care îți spune că o cheltuială de personal, care toată lumea spune că e de acord, trebuie fazată ca să ne-o putem permite, în acel moment trebuie să îți asumi suspiciunea, întemeiată cred eu, de pomană electorală. Planul pe care l-am pus pe masă, încă din vară, a fost creștere salarială de 30% până în 2021. În primul rând este mai mult decât oferă PSD acum, iar în al doilea rând este mult mai rezonabil și mai normal.
România este într-o situație excelentă acum, de început de ciclu economic, pe care tipul acesta de pomeni și de iresponsabilitate pot să îl frâneze și să ducă la o scădere a perspectivei investiționale. Ce sens are să distrugi toate lucrurile astea doar pentru a lua, pe ultima sută de metri câteva voturi?”, a mai spus ministrul.