Prima pagină » Știri » MAREA TĂIERE DE PANGLICĂ LA LIFT. Cum au venit șeful CJ, primarul, deputații și preoții ca să sfințească MEGAINVESTIȚIA: „Lumea a zis uite, e un lift. Nu, e cireașa de pe tort”

MAREA TĂIERE DE PANGLICĂ LA LIFT. Cum au venit șeful CJ, primarul, deputații și preoții ca să sfințească MEGAINVESTIȚIA: „Lumea a zis uite, e un lift. Nu, e cireașa de pe tort”

Inaugurarea liftului cel nou de la Spitalul din Gura Humorului, județul Suceava, a adunat la un loc toți politicienii USL din zonă: senatorul PNL de Suceava Neculai Bereanu, trei deputați PNL de Suceava – Ștefan Băișanu, Radu Surugiu și Constantin Galan, primarul PNL Marius Ursaciuc, prefectul Florin Sinescu și președintele de Consiliu Județean, Cătălin Nechifor, de la PSD. Ultimii doi au venit însoțiți de subprefect, respectiv de un vicepreședinte de CJ.

Liftul nu a primit doar binecuvântarea politică, ci și pe cea bisericească. Un sobor de trei preoți a sfințit liftul, cu slujbă în toată regula, înainte ca primarul din Gura Humorului, președintele CJ și managerul spitalului să taie panglica.

Nu se știe din ce motiv, invitații au folosit liftul doar la urcare. De coborât, au coborât pe scări, după ce au băut șampanie. Bolnavii vor putea însă să meargă și la coborâre cu liftul, ne-a asigurat primarul Marius Ursaciuc.

El susține că i-a invitat mereu, în ultimii 6 ani, pe toți politicienii să vină la finalizarea fiecărei etape a modernizării Spitalului din Gura Humorului. Ei au ales însă să vină abia acum, la final. La lift, care a fost cea de-a șasea etapă și ultima din modernizarea spitalului, care a costat aproape un milion de euro (4,2 milioane de lei).

„Se vorbește despre un lift, dar e vorba despre încheierea unei etape, pentru că proiectul care prevedea și liftul nu a putut fi făcut dintr-odată, ci în 6 etape, în 6 ani. Acum s-a încheiat o etapă și lumea a identificat-o că, uite, e un lift. Nu. E cireașa de pe tort, dacă vreți„, a declarat primarul Marius Ursaciuc, pentru gândul.

Modernizarea spitalului, care, în 2010, a fost cât pe ce să fie închis, în cadrul restructurării sistemului de sănătate, a inclus realizarea unui etaj în plus la spital, compartimentări pe saloane dotate cu grup sanitar interior, o fabrică de oxigen racordată la fiecare pat și dotări majore de aparatură medicală, mai spune primarul Ursaciuc.

FOTO: captură TV Plus Suceava

„A venit senatorul de zonă și deputații de zonă și mi se pare normal să vină. Prefectul, președintele de consiliu județean, pentru că au avut timpul necesar. Au vizionat tot spitalul. Cred că sistemul de sănătate din Gura Humorului a făcut un pas important prin finalizare. Vorbim despre un spital care trebuia închis și pe care l-am prezentat – în fine, urcarea cu liftul și coborârea pe scări, în toată complexitatea lui”, povestește primarul pentru gândul.

Întrebat dacă liftul funcționează doar la urcat, primarul a dat asigurări că nu: „Sunteți jurnalist, trebuie să interpretați tot… Se poate urca și coborî cu liftul, dar în general, având cartelă, liftul este destinat numai bolnavilor”.

Președintele CJ: „Liftul poate să circule și în sus, și în jos, după nevoi”

„Da, din păcate restul parlamentarilor nu au putut veni”, glumește Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, când îl întrebăm cum a reușit un lift să adune atâtea somități. „Vă dați seama că nimeni nu i-a obligat să vină. Au simțit că e normal să vină lângă primar”, mai spune liderul PSD.

Știrea e frumoasă, dar pe ansamblu la Gura Humorului nu s-a inaugurat doar un lift. E vorba de o serie de lucrări care s-a petrecut în decurs de 6 ani, cu o valoare destul de mare de investiție din bugetul local, iar liftul era ultima etapă. Liftul poate să circule și în sus și în jos, după nevoi. Am participat cu foarte multe ocazii la inaugurări de început de lucrări, adică atunci când nu ai nimic„, a declarat Cătălin Nechifor, pentru gândul.

„Acum, cu etapa de lift finalizată, s-a închis practic (investiția) la spitalul din Humor, urmând să mai fie o finanțare pentru UPU (unitate primire urgențe). Deci s-au făcut maternitate, mansardare, saloane cu rețele de fluide vitale. Liftul e o chestiune absolut normală într-un spital orășenesc, care în 2010 era cât pe ce să fie închis”, mai spune Cătălin Nechifor.

FOTO: captură TV Plus Suceava

Liftul, alături de tricolor, biserică și oameni

Prezent la eveniment, deputatul PNL de Suceava Ștefan Băișanu a ținut în fața asistenței un discurs din care, într-adevăr, îți poți da seama ușor că la Gura Humorului nu a fost vorba doar despre un lift. Liftul transcende într-o lumină nouă, de simbol național.

Nimic fără biserică, fără sănătate, cultură și învățământ, nimic fără oameni în administrația publică locală, care reușesc cu adevărat să ducă mai departe acea eșarfă, acea tricolor. Iată, se vede treaba că domnul primar Marius Ursaciuc a reușit, cum ne-a obișnuit de foarte multă vreme„, a spus în discursul său deputatul Băișanu, care nu a putut fi contactat de gândul.

FOTO: captură TV Plus Suceava

Liftul ca moment simbolic: cele 18.000 de semnături

Liftul a fost doar o parte din grandioasa tăiere de panglică de la Gura Humorului. Primarul Marius Ursaciuc a înmânat conducerii spitalului și o listă cu aproximativ 18.000 de semnături, prin care localnicii s-au opus în 2010 închiderii spitalului. Fără ele, nu ar mai fi existat astăzi un lift de inaugurat.

„A fost și o chestiune simbolică, primarul a predat cele 18.000 de semnături strânse pentru a nu fi închis spitalul”, spune Cătălin Nechifor.

„Le-am dat cadou spitalului cele 18.000 de semnături strânse atunci când a fost nevoie să se închidă. Nu le-am prezentat presei, le-am spus să le păstreze acolo, să nu ajungă să aibă nevoie de ele”, povestește primarul Marius Ursaciuc.

Spitalul de la Gura Humorului deservește în jur de 65.000 de oameni din localitate și din zonă, conform primarului. Investiția de modernizare a început aici în 2006, cu bani de la Ministerul Sănătății. În aproape 7 ani, în spital s-au investit 3,5 milioane de lei de la Minister, iar restul de 700.000 de lei au fost asigurați de autoritățile locale.

Citește și