Marele anunț NASA: s-a descoperit apă pe Lună!
NASA a făcut marele anunț: s-a descoperit apă pe Lună! Cu ajutorul Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA), NASA a descoperit apă pe faţa vizibilă a Lunii, o descoperire care indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafeţe a Lunii, nu doar în regiunile reci şi umbrite.
SOFIA a descoperit molecule de H2O în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere lunare vizibile de pe Pământ, situat în emisfera sudică a Lunii.
NASA a descoperit apă pe Lună. Doar 354,8 mililitri!
Precedentele cercetări au arătat anumite forme de hidrogen pe Lună, dar nu au putut să facă distincţia între cele existente în apă şi cele prezente într-o „rudă” a sa apropiată din punct de vedere chimic, hidroxil (OH).
Acum, datele colectate din craterul Clavius dezvăluie prezenţa apei în concentraţii cuprinse între 100 şi 412 părţi per milion. În traducere aproximativă, vorbim de echivalentul unei sticle de apă având capacitatea de 354,8 mililitri. Apa a fost descoperită „captivă” într-un metru cub de scoarţă selenară.
„Aveam indicii conform cărora H2O – apa pe care o cunoaştem – ar putea fi prezentă pe faţa vizibilă a Lunii”, a declarat Paul Hertz, directorul Astrophysics Division de la Science Mission Directorate din cadrul sediului general al NASA. „Acum ştim că se află acolo. Această descoperire schimbă cunoştinţele noastre despre suprafaţa Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, a mai adăugat expertul american.
Prin comparaţie, deşertul Sahara are o cantitate de apă de 100 de ori mai mare. Însă, în pofida acestei cantităţi mici de apă, descoperirea anunţată de NASA generează noi întrebări despre felul în care se formează apa şi despre modul în care ea persistă în condiţiile dificile şi lipsite de aer ce există pe Lună.