Marian Vanghelie, dat în judecată de firma Luxten pentru afirmații calomnioase

Publicat: 15 02. 2012, 10:12
Actualizat: 26 03. 2012, 21:35
Firma Luxten Lighting, concesionarul serviciului de iluminat public al Capitalei, l-a acționat în instanță pe Marian Vanghelie, cerând daune morale și materiale de 800.000 de euro pentru afirmații calomnioase privind activitatea companiei și relațiile contractuale ale acesteia cu Primăria București.

Firma Luxten Lighting, concesionarul serviciului de iluminat public al Capitalei, l-a acționat în instanță pe Marian Vanghelie, cerând daune morale și materiale de 800.000 de euro pentru afirmații calomnioase privind activitatea companiei și relațiile contractuale ale acesteia cu Primăria București.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei transmis, vineri, agenției MEDIAFAX, Marian Vanghelie, președintele PSD București și primarul sectorului 5, a fost acționat în instanță pentru afirmațiile calomnioase făcute de acesta în luna mai 2007, potrivit cărora, începând cu anul 2000, firma Luxten Lighting Co SA ar fi vândut primarului general Traian Băsescu energie electrică în valoare de 1,2 miliarde de euro. Primul termen în acest proces va fi în 17 septembrie 2007.

"Domnul Marian Vanghelie a primit cu o zi înainte de a organiza conferința de presă din data de 16 august 2007 citația prin care era chemat la Tribunalul București în calitate de pârât, ceea ce probabil l-a determinat să reia atacurile împotriva societății noastre", se arată în comunicatul Luxten.

Conducerea companiei precizează că informațiile prezentate de Marian Vaghelie în conferința de presă susținută joi – potrivit cărora societatea ar fi încasat de la Primăria Capitalei, în opt ani de contract, suma de șapte miliarde de euro – sunt false.

"Primarul sectorului 5 a prezentat în conferința de presă încasările societății noastre de la Primăria Capitalei din ultimii opt ani, încasări care nu depășesc 110 milioane de euro. Aceste cifre au fost făcute public de Primăria Municipiului București încă din luna mai", se mai arată în comunicatul societății.

Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a solicitat, joi, într-o conferință de presă, ca primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, să prezinte public contractele pentru iluminatul public al Bucureștiului încheiate cu firma Luxten, precum și contractele pentru salubrizarea orașului. (Mediafax)