Marii jucători din Programul Național de Dezvoltare Locală. La cine au mers banii de la ministerul lui Dragnea și Dâncu
Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost implementat începând cu anul 2013 și a preluat mai multe dintre proiectele gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) care se ocupau, separat, de administrarea infrastructurii de drumuri, a alimentării cu apă și canalizare, realizarea bazelor sportive din mediul rural, problemele de mediu și reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes județean și local. În perioada demarării Programului deținătorul portofoliului de la acest minister era actualul lider PSD, Liviu Dragnea, care a ocupat funcția de ministru la administrație și dezvoltare din 21 decembrie 2012, până în 15 mai 2015. De altfel, actul normativ care reglementează PNDL, adică OUG 28/2013, poartă semnătura sa și a premierului de la acea data, Victor Ponta. Programul s-a continuat, însă, și în 2016, sub coordonarea actualului ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dâncu.
Programul funcționează pe baza transferurilor de la bugetul de stat către autoritățile publice locale, iar, în total, între 2013 și iunie 2016 au fost executate pentru PNDL plăți de 5,719,641,554 de lei, adică aproape 1,2 miliarde de euro, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării și citate de EFor. Cele mai mari sume, adică 4,419,514,542 lei au ajuns la comune și au fost folosiți pentru construirea de drumuri (1916), realizarea instalațiilor necesare pentru furnizarea de apă curentă și pentru realizarea de canalizări (717), dar și pentru ridicarea de baze sportive (615).
Sursa: Raport „Banii și achizițiile: unde au ajuns contractile din PNDL?”, EFor
Plățile efectuate în cadrul acestui Program au crescut de la an la an. După ce, în primul an de implementare au fost livrate 443,852,991 de lei, în 2016 suma a ajuns deja la 848,291,101.9 lei, iar miza pentru selectarea obiectivelor care ajung pe listele Ministerului este una foarte mare.
În aceste condiții, selecția ar trebui să fie făcută în mod riguros, după niște criterii clare, care să nu lase nicio urmă de îndoială, și conform unor proceduri de atribuire extrem de transparente. Factorii care determină dacă un proiect este sau nu eligibil sunt trecuți în revistă în Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 624/2015, dar aceasta este, însă, destul de ambiguă, întrucât nu realizează o ierarhie a criteriilor, nu indică ce pondere are fiecare în evaluarea propunerii, în plus acestea sunt și destul de vag definite, după cum arată raportul EFor. Pe scurt, acestea se referă la repartizarea echilibrată a fondurilor pe județe, încadrarea obiectivelor în domenii specifice, stadiul fizic în care se află obiectivul respectiv, data semnăturii contractului pentru serviciile necesare și numărul de locuitori deservit.
Marii câștigători ai procedurilor de achiziție
DÂMBOVIȚA
Potrivit datelor obținte de EFor de la Consiliul Județean Dâmbovița, pe lista Ministerului Dezvoltării Regionale figurează, în perioada 2013-2016, 156 de proiecte cu o valoare totală de 184,005,063.62.
Cele mai multe contracte din Programul de Dezvoltare Locală au fost semnate de firmele SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, SC Iulcover Group SA (9), Cast SRL (7), Nosfils, Consral, Potential Cons (5), Ilva Impex SRL, Complis SA, Coni SRL (4), Ratelen Construct / Ratelen Club (8).
Cast SRL este o firmă cu sediul în Bănești, județul Prahova, care a semnat 377 de contracte, în valoare de 375,249,519.21 Euro, majoritatea în Prahova și Dâmbovița. Firma este, însă, una controversată, pentru că se află sub urmărire penală în dosarul în care apare și președintele PSD al CJ Prahova, Mircea Cosma. Acesta ar fi primit mită de la Cast și alte 2 firme pentru a i se acorda contracte pentru deszăpezire, dar și pentru a i se deconta prioritar cheltuieli din contracte mai vechi. Firma înregistrată în Bănești era controlată de Costin Gimi Palada, iar la Registul Comerțului figurează ca administrator Olga Palada. Conform informațiilor procurorilor citate în raportul Expert Forum, deputatul Vlad Cosma – fiul lui Mircea Cosma – ar fi primit 10% din valoarea unei lucrări pentru a interveni pe lângă tatăl său. Banii ar fi urmat să ajungă conform lui Palada în conturile PSD Prahova.
General Trust Argeș este controlată de Cătălin Spătaru, care a și fost reținut pentru spălare de bani și evaziune fiscală. Acesta este finul chestorului Ion Stoica, comandant al IPJ Vâlcea și fost comandantul IPJ Olt, iar în repetate rânduri, presa locală a scris că ar fi apropiat de PSD și de președintele Consiliului Județean, Ion Câlea.
Firma Potențial Cons a fost deținută de către deputatul PDL Ioan Folescu, care a vândut-o colegului de partid Dumitru Georgică. Firma a avut cele mai multe contracte cu CJ Dâmbovița (7), cu Primăria Municipiului Târgoviște (12) și cu S.C Filiala de Distribuție a Energiei Electrice – Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A (13), în fruntea căreia a fost numit Folescu.
Ilva Impex SRL aparține fostului consilier municipal PDL din Târgoviște, Ilie Valentin și a câștigat, în total, 49 de contracte, în valoare de 12,262,576.73 euro, încheiate cu mai multe primării, Inspectoratul Școlar, Universitatea Valahia sau spitale din Dâmbovița. Din PNDL, Ilva Impex a adunat mai mult de 3,5 milioane de lei, arată EFor, la care se adaugă 6 milioane de euro folosiți pentru construirea unui centru de informare în comuna Potlogi, care, potrivit informațiilor din presă, este nefolosit. Patronul Ilie Valentin a intrat și în vizorul ANI după ce a votat proiecte de infrastructură educațională, iar apoi a participat la procedurile de achiziție publică prin firma sa.
Firma Complis a fost deținută de către fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și deputat PSD Gheorghe Ana. În 2011 cedează firma lui Victor Sanda (fost prefect al județului în perioada 2001-2004 și deputat PSD între 2004 – 2008 și lider PSD). Firma a câștigat din contracte în 2007 și 2008, când acesta era președinte al CJ sumele de 1,867,596.38 euro, respectiv 5,353,768.70 euro. Din PNDL (4 contracte), firma a câștigat aproape 10,5 milioane de lei. Fostul ales local a recunoscut că fusese acționar la firma respectivă în timp ce deținea și funcția publică.
Coni SRL are sediul în Mănești, Prahova și este controlată de Nicolae Onea – arestat în 2014 pentru evaziunea fiscală și denunțător al lui Mircea Cosma. Firma Coni SRL se ocupă de infrastructură și dezăpeziri, iar sediul este, după cum arată raportul EFor, într-un spațiu în care nu se află, de fapt, nimeni.Coni SRL a câștigat 134 contracte în valoare de 133,951 529.34 euro cu primării, Apa Nova, E-on sau Compania Națională de Investiții.
GIURGIU
În Giurgiu, la Consiliul Județean, lucrările au fost împărțite între patru mari jucători: Romstrade (7), Tehnologica Radion (2), Dimar (2) și Expres Construct ANK.
Romstrade a luat din contracte 55 de milioane, iar la toate cele 7 achiziții s-au prezentat doar câte 2 ofertanți. În plus, patru dintre lucrări sunt neîncepute, deși data atribuirii anunțului în SEAP este din 2012. În total, Romstrade are în SEAP înregistrate 53 de contracte în valoare de 1,330,040,600.02 euro. Patronul său, Nelu Iordache a fost arestat în 2012, pentru deturnare de fonduri, iar firma a intrat în insolvență. Cei mai mulți bani au fost câștigați de Iordache în relația cu CNADNR, cu MDRAP, pentru lucrări și modernizare a drumurilor locale din Prahova, Giurgiu, Ilfov, Bistrița Năsăud, Maramureș, Arad și Bihor.
Și Theodor Berna, șeful Tehnologica Radion este unul dintre așa numiții „regi ai asfaltului”. Acesta a fost arestat pentru evaziune în dosarul lui Marcel Păvăleanu. Berna a câștigat peste 1 miliard de euro din contracte cu statul, majoritatea cu primării din București, dar și din Giurgiu. În presă au apărut declarații conform cărora Vasile Blaga ar fi făcut presiuni asupra lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, pentru ca firma să câștige contracte de achiziție publică în județul Olt.
La nivel de unități administrativ teritoriale, în județul Giurgiu s-au aprobat 145 de proiecte și sunt implicate și aici firme cu un istoric controversat, printre ele Stradem, Gecor sau Dimar. Cei doi asociați Stradem sunt Gheorghe Ion și Iuliana Ceabotă. Firma este înființată în 2008, are o activitate relativ redusă și este cercetată în dosarul Păvăleanu. Prescom are contracte de peste 37 de milioane de euro cu mai multe comune din Giurgiu.
Gecor este legată de parlamentarul PSD Cătălin Voicu, iar ulterior de George Cusă, care ar fi finul lui Voicu. Între 2004 și 2007, mama parlamentarului condamnat pentru fapte de corupție a făcut parte din acționariat. Firma a avut cele mai bune câștiguri în 2008 și 2012-2013. În SEAP are 82 de contracte valorând aproape 83 de milioane de euro, încheiate cu CNANDR (48) și UAT-uri din Giurgiu. Dimar este deținută de Iulian Drăgunoiu, care ar fi apropiat de PDL18, pentru care a și donat de altfel 50.000 lei.
TULCEA
În Tulcea au fost identificate 71 de proiecte unice, dar pentru 24 dintre acestea, câștigătorii procedurilor nu se regăsesc în SEAP, arată Expert Forum. Consiliul Județean a avut trei contracte, dintre care 2 au ajuns la Asocierea Fil Construct Sarichioi cu Glacial Prod, iar celălalt la Asocierea WFA Impex – Tib Cons. La capitolul unități administrativ teritoriale din județ, principalii câștigători sunt Fil Construct (7 proiecte), Oyl Company Holding AG (5), Mixtura, Cimex, Tib Cons (3).
Fil Construct are contracte de peste 28 milioane de euro, cele mai multe fiind înregistrate cu Consiliul Județean Tulcea. Presa locală a scris despre legăturile dintre cei doi asociați ai firmei, Liuba Gurei și Filip Gurei, și fostul președinte al CJ, Victor Tarhon (PDL). Între 2009 și 2012, firma ar fi primit 14 contracte, în valoare de 41 de milioane de lei, fără TVA. Tot presa locală a scris faptul că 2 directori din cadrul CJ ar fi desființat Direcția Județeană de Servicii Publice pentru a face loc Fil Construct și Glacial Prod, o altă firmă despre care s-a scris că este apropiată de liderii politici locali. Cea mai mare parte dintre investițiile PNDL la care a lucrat Fil Construct sunt aprobate în 2014, pentru intervalul 2015-2018.
Oyl Company Holding AG are ca unic asociat pe Corneliu Dragomir, are înregistrate în SEAP 129 contracte de 100,707,048.55 euro, dintre care cele mai multe cu CNADNR, precum și cu autorități contractante din Ialomița și Constanța. Legat de această firmă, s-a scris în presă faptul că ar fi fost favorizată de autoritățile din Ialomița și există chiar și un dosar penal pentru abuz în serviciu în legătură cu lucrarea de modernizare a drumului județean DJ201A Coșereni-Adîncata.
VÂLCEA
Potrivit informațiilor obținute de EFor în baza legii 544/2001, Lista pentru județul Vâlcea cuprinde 154 de proiecte, pornind din 2013 și incluzând pe cele din perioada 2015-2018. Pentru perioada 2016-2019 lista cuprinde 15 proiecte, cu alocații de 31,846,828.04 lei. Firmele care au făcut cel mai mare profit în Vâlcea sunt Cazicom (11 – în diverse asocieri), Strabag, As-Trans (6), Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea (7, inclusiv asocieri) ȘI Viceexpert și Electrovâlcea (5).
Campionii contractelor în Vâlcea sunt Cazicom și Strabag. Patronul Ion Cazan este membru PSD și este tatăl lui Laurențiu Cazan, membru în CA al CET Govora și lider al tinerilor liberali din județ. Cazicom are, conform baniităi.info, câștiguri din contracte de aproape 80.1 milioane Euro. Aproape toate contractele Cazicom sunt încheiate cu UAT-uri din Vâlcea. Presa locală a scris despre firma lui Cazan că ar fi abonată la contracte locale, alături de Strabag și că ar fi apropiată de Președintele CJ, Ion Câlea (PSD) și ai Președintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
As Trans este administrată de Mihai Șoavă și a câștigat din contracte 15 milioane de Euro, în mare parte cu primării din Vâlcea.
Regia Autonomă Judeteană de Drumuri și Poduri Vâlcea este de asemenea unul dintre marii beneficiari ai fondurilor PNDL. Principalii săi clienți sunt Consiliul Județean și primăriile, iar atribuirea lucrărilor se face în mod direct. Victor Petcu, administratorul firmei Vicexpert a fost trimis în judecată în 2016 de către DNA pentru fraude cu fonduri europene, trimițând spre rambursare documente conținând date false. Firma lui Petcu a câștigat 102,334,825.86 euro, din peste 71 de contracte, conform baniitai.info. Contractele au fost încheiate cu primării din Vâlcea și Dolj. Firma pare a fi abonată la contracte cu Primăria Drăgășani (16 contracte), majoritatea obținute între 2008 și 2011.
Electrovâlcea a câștigat 69,776 402.69 euro din 114 contracte, dintre care cele mai multe cu Transgaz și Primăria București. Ovidiu Eugen Ciogescu, administratorul firmei Electrovâlcea, a fost acuzat că ar fi efectuat lucrări la locuințele lui Teodor Trancă, fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și a fiicei acestuia și ar fi dat bunuri acestuia, dar a fost achitat de Curtea de Apel Ploiești în 2014.
Un alt jucător important pe piața din Vâlcea, Delta ACM are acționari pe Elena Buzdea, Ionel Pirpiliu (fratele deputatului PDL Ștefan Pirpiliu) și Florea Diaconu. Presa a scris despre compania abonată la bani publici că este „firma de casă a PDL”.
Sursa: Raport „Banii și achizițiile: unde au ajuns contractile din PNDL?”, EFor
SUCEAVA
Cele mai multe proiecte din Suceava au ajuns la S.C. Test Prima SRL (16), S.C. Calcarul S.A. (11), S.C. Conbucovina S.A. (8) și S.C. SUCT S.A. Suceava (7).
Test Prima este deținută de Viorel Juravle, care a fost cercetat pentru exploatarea ilegală a balastului din râul Suceava, iar presa a scris despre el că este un apropiat al fostului senator liberal Orest Onofrei și al lui Gheorghe Flutur (PDL). Firma a câștigat 65,538,508.27 euro, din 134 de contracte. Din PNDL a câștigat 40 de milioane de lei.
Con Bucovina si SUCT au fost implicate în dosarul DNA deschis pe numele lui Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean. Acesta a fost cercetat pentru atribuirea preferențială a unor lucrări și pentru decontarea ilegală a unor sume aferente acestora. Con Bucovina a câștigat 145,993,040 euro din 67 de contracte. Numai din PNDL firma a scos 51,171,322.78 de lei, din contracte încheiate cu 7 comune din județ. SUCT figurează în SEAP cu 43,366,758.25 euro, obținuți din contracte. Aproape 26 milioane provin din contracte cu Primăria Suceava și Direcția de Drumuri și CJ Suceava.
Victor Construct, înregistrată în Botoșani și al cărui director general este Victor Mihalachi a fost implicată într-unul dintre dosarele de corupție deschise pe numele fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, care este acuzat că ar fi trucat licitații, pentru a atribui contracte preferențial.
Sursa: Raport „Banii și achizițiile: unde au ajuns contractile din PNDL?”, EFor
La atribuirea de către Consiliile Județene, campionul procedurilor este județul Teleorman: o singură firmă a primit 10 din 11 contracte
Și în ceea ce privește consiliile județene, anumite firme au mai mult noroc decât altele în procedurile de achiziție publică. Sunt județe, precum Teleorman unde contracte au fost atribuite în proporție de peste 90% către o singură firmă, Teldrum, se arată în raportul Expert Forum.
La Bacău, 2 dintre cele 3 contracte au fost atribuite către Roman Impex Prest S.R.L., aducând firmei 13,940,738.08 lei. Acționar este Victor Roman, fost consilier județean și deputat PSD. Serviciul Public Județean de Drumuri Bacău și Municipiul Bacău au încheiat contracte cu firma acestuia, de peste 10 milioane de euro. Sotirex, o altă firmă pe care a deținut-o până în 2008, fiind apoi preluată de o fostă angajată.
La Hunedoara au fost finanțate șase proiecte pentru consiliile județene, care au fost aprobate între 2009 și 2011. Toate cele șase contracte au fost câștigate de două firme, Trans Construct Import Export și Argo Tab Deva. Ambele firme au legături cu fostul președinte al Consiliului Județean, Mircea Moloț. Prima dintre ele a fost inclusiv subiectul unui dosar penal deschis de DNA Alba, care arată că firma ar fi fost favorizată în obținerea de bani publici.
Trans Construct a câștigat 55,757,737.53 euro din 43 de contracte. 28 dintre contracte au fost încheiate cu CJ Hunedoara, însumând aproape 35 de milioane de euro. Argo Tab a câștigat aproape 7.5 milioane de euro din contracte cu CJ.
Din PNDL, Transconstruct a câștigat 25.4 milioane de lei, iar Argo Tab 20 de milioane, cu TVA. Unul dintre proiectele semnificative câștigate de Argo Tab, Modernizare și reabilitare DJ 763A: Șteia (DN76) – Tomești – Tiulești – lim.jud. Arad, Km 0+000 -13+400, în valoare de 11 milioane de lei a făcut subiectul unui raport al Curții de Conturi. Raportul indică faptul că una dintre metodele de a obține bani publici în plus este participarea la licitație cu sume mici și suplimentarea lucrărilor, în mod nejustificat.
În Harghita, o mare parte dintre procedurile de achiziție publică au fost câștigate de o singură societate, Viaduct SRL. Firma a încheiat cu CJ Harghita 119 contracte, de aproape 20 milioane de euro, iar de la Odorheiu Secuiesc a câștigat 6 milioane, din 24 de contracte. CJ Harghita a primit de la MDRAP finanțare pentru 8 proiecte. Trei dintre ele au fost câștigate de către Viaduct SRL, prin negociere, fără publicarea anunțului de participare, iar la 2 dintre ele a fost singurul ofertant.
La Teleorman, au fost puse pe listă 11 obiective pentru PNDL, aprobate în 2007, 2009, 2012 și 2014. Contractele au însumat 285,123,226.09 lei cu TVA. Dintre aceestea, 10 proiecte au fost câștigate de firma Teldrum, fie singură, fie în asociere cu alte firme. TelDrum este una dintre cele mai profitabile firme de construcții din țară. În SEAP este înregistrată cu un număr de 184 de contracte și 431,594,428.79 euro. Aproape jumătate din sumă provine din contracte cu CJ Teleorman. În 2006, acționari erau Marian Fișcuci – 9.33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43.99%, iar Mugurel Sorin Gheorghieș – 44%, foști colegi de liceu de-ai lui Liviu Dragnea, președintele PSD și fost președinte al CJ Teleorman, arată datele sistematizate de EFor.
Presa a scris constant despre faptul că firma ar fi conectată de fapt direct la Dragnea. De asemenea, Fiscuci a donat către PSD 23.000 de lei, în 2009, 10.000 de lei, iar în 2011 încă 11.000 de lei. Un alt proiect a fost câștigat de către WFA, o firmă controlată de Ion Florian, despre care presa locală a scris că este tot un apropiat al lui Liviu Dragnea. De altfel, acesta este cel mai mare proiect pe care l-a avut firma înființată în 2007. Pentru o lucrare de 16 km, firma a încheiat un contract de 35,029,481.68 lei, cu TVA, ceea ce înseamnă aproape 2.2 milioane de lei per kilometru.
Trei din cele șase contracte semnate de CJ Vrancea au fost câștigate de Conferic SRL, o firmă ai cărei principali acționari sunt Constantin Moglan și Emil Nicolai, apropiați ai senatorului PSD Victor Mocanu, fost președinte al CJ Buzău între 2004 și 201241. Firma a încheiat contracte de aproape 24 milioane euro cu CJ Vrancea, 15 cu CNADNR și 4 cu CJ Vrancea, de aproape 2.4 milioane euro.
Șase dintre cele 11 proiecte din Vaslui au fost câștigate de către firma Transmir SRL, despre care presa locală a scris că este deținută de Emil Savin, un apropiat al PSD. Firma a câștigat 117 contracte, de aproape 97 milioane de euro. CJ Vaslui este autoritatea contractantă pentru 36 dintre aceste contracte. Savin, cunoscut ca un apropiat al Președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat pentru că ar fi călcat cu mașina un cioban și ar fi bătut cu o bâta un altul, pentru că pășteau oile pe terenurile sale de vânătoare.
Firma Viacons Huși a primit un contract de aproape 42 de milioane de lei cu TVA pentru asfaltarea unui drum de 21.2 km (suma inițială estimată era de 54.271.703,00 lei fără TVA). Astfel, prețul pentru un km este de 1.96 milioane lei. Acționar unic este Ion Ciomagă, despre care presa a scris că ar fi abonat la contracte cu conducerea PSD a CJ Vaslui. Firma a câștigat în total 64 de contracte de la CJ Vaslui, în valoare de 16,537,188 milioane euro.
Multe dintre firmele care câștigă contracte pe bandă rulantă sunt donatori fideli ai partidelor politice
Mihalachi a donat către mai multe partide. Conform datelor din Monitorul Oficial, firma lui Mihalachi, Victor Construct a donat 15.000 de lei pentru PSD în 2013. Totodată, a finanțat PNL cu 30.000.
La fel s-a întâmplat și cu firma Conrec – S.A, unul dintre jucătorii cu mână bună la contractele din Botoșani. Cătălin Flutur, fost primar PNL-ist al municipiului ar fi nașul lui Vrăjitoru, iar Monitorul Oficial arată că acesta a donat în 2013 20.000 pentru PSD și 60.000 pentru PNL. În 2014 Conrec a donat către PSD 32.500,00, iar Victor Construct 60.000 de lei. Celor două firme li se alătură și S.C. Transporturi S.A., care a donat 16.250 lei către PSD. În 2015, Transporturi Auto SA rămâne singurul donator dintre cei 3, cu 20.000 de lei
Partidele politice au primit bani din Fondul de Rezervă și Fondul de Intervenție al Guvernului, sume care trebuiau folosite doar pentru cheltuieli „urgente” sau „neprevăzute”
În perioada iunie 2012 – decembrie 2015, PSD a primit din Fondul de Rezervă și Fondul de Intervenție al Executivului peste 4,5 miliarde de lei din bani publici, alocați direct prin hotărâre de guvern, interval în care țara a fost condusă de cabinetele PSD și USL. Suma reprezintă jumătate din totalul de 7 miliarde alocate în total partidelor politice în această perioadă, aleșii social-democrații fiind campioni atât la comune, cât și în sectoarele din Capitală, mai ales după Ordonanța 55 care permitea migrația primarilor de la un partid la altul.
Astfel, după lunile septembrie-octombrie ale anului 2014, în care sute de primari au trecut în barca PSD-ului, social-democrații au primit 47% din fondurile totale alocate în cei patru ani, ceea ce înseamnă că banii care ar trebui folosiți, potrivit legii, doar în situații „urgente” sau „neprevăzute” au ajuns drept premiu la primarii pesediști sau la cei care au îmbrățișat subit social-democrația, se arată într-un raport realizat de Expert Forum. PNL și PDL au primit și ele câteva miliarde din Fondul de Rezervă, despre care Curtea de Conturi a spus în nenumărate rânduri că poate fi folosit necontrolat, ca un „buget paralel fără control parlamentar”.