Marius Budăi: ”Pensiile au intrat de ieri pe card și cele prin poștă vor fi încasate până pe 11 aprilie”. Ce se întâmplă cu voucherele pentru alimente

Publicat: 08 04. 2023, 22:51
Ministrul Muncii, Marius Budăi / Sursa FOTO: screenshot

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat sâmbătă seară că pensiile au intrat pe card încă de ieri, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu pe 11 aprilie. De asemenea, el a mai precizat că voucherele de alimente vor fi distribuite până în 13 aprilie, pentru ca beneficiarii să le poată folosi la cumpărăturile de Paşte.

Ministrul Muncii a declarat în această seară la Antena 3 că încă de vineri s-au făcut plăţile pentru pensiile încasate pe card.

”Voucherele pentru alimente vor intra şi ele săptămâna aceasta, la începutul săptămânii. De asemenea, pensiile care sunt încasate prin factorul poştal vor fi plătite până în data de 11 aprilie”, a spus Marius Budăi, potrivit news.ro.

El a precizat că au făcut acest efort ţinând cont de sărbătorile pascale.

”Calendarul era între 3 şi 15 ale lunii, ţinând cont că Paştele este în data de 16 aprilie, am considerat necesar să comprimăm puţin şi să plătim cât mai repede. Am primit mesaje de la seniorii României care ne-au spus că încă de ieri le-au intrat banii pe card”, a menţionat Budăi.

Ministrul a mai precizat că banii prin factorul poştal vor fi încasaţi până marți, 11 aprilie.

În ceea ce priviește voucherelor pentru alimente, Budăi a spus că acestea vor fi distribuite până în 12 şi 13 aprilie.