Nicu Alifantis a povestit că Nichita Stănescu era un tip extrem de generos, dar avea o personalitate care l-a strivit de la prima secundă.
„Păi, m-a strivit din prima clipă în care l-am avut în fața ochilor … E, ne-am mai apropiat, dar nu atât pe cât mi-aș fi dorit, eram timorat îngrozitor de câte ori îl întâlneam, față în față. Și nu numai cu el am pățit asta, cu mulți oameni am pățit asta”, a afirmat artistul.
Deși poetul a apreciat piesa „Ploaie în luna lui Marte” sau „Rar”, Nicu Alifantis a înțeles că Nichita Stănescu prefera un alt solist și poet.
„A zis totul de bine, dar l-am simțit… eu am înțeles un lucru atunci, era clar că lui Nichita nu că nu îi plăceau cântecele mele, că iubea mai mult cântecele făcute de Augustin Frățilă. I se păreau mai pe el, plus că erau amândoi poeți, el cânta cum spunea Nichita într-un fel, știi, își luau multe lucruri unul de la altul, iar mie plăcându-mi Augustin, ce făcea, eu dusesem poezia lui prin cântecul meu în cu totul altă zonă care nu cred că era foarte pe sufletul lui… nu că nu i-ar fi plăcut. Lui de exemplu îi plăcea foarte tare
Nicu Alifantis a spus că a compus un album întreg pe versurile lui Nichita Stănescu, considerând „Ploaie în luna lui Marte” și „Ce bine că ești” cele mai potrivite piese ale sale compuse pe versurile poetului, care au prins foarte bine ;i la public.
„Pe ale lui Nichita cred că 13 – 14, un album întreg… „Ploaie în luna lui Marte”, „Ce bine că ești” iar o chestie care, un alt cântec care…Știu cum l-am făcut că a fost dintr-o coloană sonoră a unui spectacol de la Galați. Dar nu am înțeles de ce a prins atât de tare la… îl place lumea”, a mai spus artistul.