Mark Zuckerberg anunță un moment ISTORIC pentru Facebook: totul s-a întâmplat într-o singură zi
Această performanță a fost realizată luni, atunci când „una din 7 persoane de pe Terra a folosit Facebook pentru a se conecta cu prietenii și familia sa”, a precizat Mark Zuckerberg.
Facebook are aproape 1,5 miliarde de utilizatori care se conectează cel puțin o dată pe lună pe această platformă de socializare.
Compania americană a ajuns la pragul de 1 miliard de utilizatori unici în octombrie 2012.
Compania Facebook a fost înființată în 2004, de Mark Zuckerberg, pe vremea când acesta era student la Universitatea Harvard.
Într-un mesaj publicat pe contul său oficial, joi, Mark Zuckerberg a spus că numărul persoanelor care vor utiliza această rețea de socializare va continua să crească.
În iulie, reprezentanții companiei americane au declarat că peste jumătate din numărul total al internauților din lumea întreagă accesează Facebook cel puțin o dată pe lună.
Statele Unite ale Americii, Europa și India sunt regiunile de pe Terra în care există cel mai mare număr de utilizatori ai platformei Facebook. La polul opus se află Africa, mare parte din Asia și America Latină, iar strategiile Facebook se concentrează în prezent pe aceste regiuni.