Martor în dosarul Bivolaru: Mi s-a spus să fac sex pe morminte și să mănânc tămâie
O femeie, martor în dosarul lui Gregorian Bivolaru, a povestit, marți, în fața instanței supreme, tratamentul la care a fost supusă în calitatea ei de yoghină de către liderul MISA și acoliții acestuia, care i-au spus să facă sex pe morminte pentru a se apropia de zeița Kali și să mănânce tămâie.
La termenul de marți al dosarului în care Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane au loc dezbaterile finale, fiind audiați mai mulți martori, printre care vameși de la Nădlac, unde a fost prins liderul MISA, precum și foste practicante yoga.
Una dintre martore a povestit în detaliu practicile la care a fost invitată să participe de către Gregorian Bivolaru și instructorii acestuia.
Luminița Stoienescu a povestit instanței că a început să practice yoga în 1993, știind că Gregorian Bivolaru era cel care controla toată activitatea yoghină.
„Mi se spunea să fim mai deschiși în principal sexual. Ei spuneau că totul este permis atâta vreme cât invocai o rugăciune către Dumnezeu. (…) Mi s-a propus la un moment dat să fac sex pe morminte. Mi s-a spus atunci că în felul acesta mă apropii de zeița Kali, cunoscută drept zeița morților, lucru pe care eu l-am refuzat. (…) Mi s-a spus că sunt o inhibată și că nu pot evolua. După aproape un an l-am cunoscut, la Herculane, pe Gregorian Bivolaru, la o întâlnire a cursanților din prima săptămână a lunii mai 2004. S-au practicat acolo spirale, meditații și sex în grup. Bivolaru stătea pe un fel de pupitru, iar prin fața lui se perindau fete de toate vârstele. Am observat că cele care erau pe gustul lui erau alese și chemate ulterior la București, prin instructorii lor, de către Bivolaru. Și eu am fost una dintre fetele chemate”, a spus Luminița Stoienescu în fața judecătorilor.
În continuare, martora a detaliat tratamentele la care a fost supusă la venirea ei în București, pe care le-a catalogat drept „degradante și de natură a îndepărta o persoană de familie”.
„M-a chemat în Ferentari, la o casă, unde se aflau băieți și fete. A venit și el a doua zi dimineață, după care le-a mutat doar pe fete în strada Teleaga 25. Acolo am stat aproximativ două săptămâni. Știu că între celelalte aproximativ nouă fete cu care eram era și una de clasa a XI-a. El venea de regulă dimineața pe la ora 4.00 pentru a lua masa. (…) Spre exemplu, dacă nu-i plăcea ceva la una dintre fete sau sucul nu era prea dulce, fata era tunsă la chelie, procedură denumită tapas, ceea ce însemna arderea karmei negative. (…) Vorba lui Bivolaru față de mine era: «Integrează-te odată!». Adică să mă adaptez regulilor lui, adică să le ascult. Și în cazul meu a pus să fiu tunsă, dar eu am refuzat. (…) La 20 de ani am fost aleasă personal de guru Bivolaru și dusă la o mașină, împreună cu alte fete, iar ulterior duse toate la parterul unui bloc. Într-una din camere erau biblioteci, dar fără cărți, ci doar cu casete video. Ne-a întrebat ce vrem să vedem, iar una a spus Kama Sutra. Ulterior a luat-o pe una dintre ele și a dus-o în cealaltă cameră, în vreme ce noi am adormit. Dimineața, pe la 9.00, când m-am trezit, în casă mai eram eu și Bivolaru. Bivolaru a venit în camera mea într-un halat, m-a luat de mână și m-a dus în cealaltă cameră, unde se afla un pat foarte mare. Acolo el și-a dat halatul jos și mi-a spus să mă dezbrac de haine. Eu m-am dezbrăcat, iar el m-a atins, dar nu m-a agresat sau bruscat, iar cu toate acestea eu nu am putut să fac nimic, m-am închistat, am avut un blocaj. Atunci, Gregorian Bivolaru s-a enervat foarte tare de blocajul meu, a început să urle și să mă acuze că «am atâta întuneric în mine încât nu las lumina să intre», strigând spre mine: «Vaco, vaco»”, a mai povestit femeia.
Aceasta le-a arătat judecătorilor că, în ciuda presiunilor verbale, Bivolaru nu a agresat-o în niciun fel la acel moment, ci doar i-a aruncat hainele pe jos cu piciorul, moment la care ea a ieșit plângând din cameră. Martora a mai arătat că în toată perioada cât Bivolaru a încercat să facă sex cu ea a folosit un limbaj codat, indirect, fără a face referiri directe la dorința lui de a face sex cu ea.
Stoienescu a arătat că a părăsit imobil la care fusese dusă și a revenit în strada Teleaga nr. 25, unde fetele de acolo i-au transmis că Gregorian Bivolaru a dat ordin ca ea să nu plece.
„Îmi dădea să mănânc și îmi spunea: «Nu știi că vaca e sfântă în India». (…) Între alte practici, Bivolaru mă punea să mănânc tămâie, spunând că și asta duce la curățirea spirituală. Imobilul din Teleaga era un fel de ashram, din care nu se putea ieși sau nu se intra decât cu acordul lui Bivolaru”, a mai arătat martora Stoienescu.
În finalul depoziției, femeia a arătat că a renunțat la yoga din cauza acestor tratamente la care a fost supusă de către Bivolaru și acoliții lui, dar și pentru că ea nu putea adera la practici de genul sexului în grup sau al sexului pe morminte.
„Eu am renunțat. Acești oameni foloseau mici adevăruri pentru a ascunde mari rătăciri, precum îndepărtarea de familie, descurajarea căsătoriei sau practicarea de sex involuntar cu fel de fel de persoane. Prin sex, spuneau ei, ajungeai mai aproape de Dumnezeu. Nu mi s-a cerut, dar știu că practicau și urinologia, ei spunând că dacă îți bei urina, îți purifici organismul. (…) La un an după ce am plecat, am primit o scrisoare de amenințare de la Gregorian Bivolaru, prin instructorul său Călin Gârlea, cu care mai interferam strict personal, în care guru îmi spunea că sunt o biată femeie frustrată. El mă amenința că după plecarea mea mi-am sfătuit toți prietenii să nu mai meargă la yoga pentru că este un loc rău care te îndepărtează de ceea ce este bun”, a încheiat femeia.
Instanța audiază în continuare martorii citat pentru termenul de marți al procesului, urmând să asculte pledoariile finale ale avocatului lui Gregorian Bivolaru și ale celorlalți coinculpați.
În 12 aprilie, instanța supremă a decis să rețină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor și trafic de minori, admițând astfel recursul procurorilor și desființând deciziile anterioare ale instanțelor.
La termenul din 13 iulie, avocatul lui Gregorian Bivolaru a depus la ICCJ o serie de documente privind localizarea clientului său, dar și o cerere a acestuia de a fi audiat prin comisie rogatorie, în Suedia, unde este „azilant politic”, pe motiv că în România i-ar fi încălcate drepturi civile și procesuale.
În acest context, președintele completului de judecată, judecătorul Ionuț Matei, l-a întrebat pe avocat de ce nu există la dosar, până la acest moment, un document clar din care să reiasă calitatea de azilant politic al lui Bivolaru.
Tribunalul Sibiu și apoi Curtea de Apel Alba Iulia au decis achitarea liderului MISA pentru o parte din infracțiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuală în formă continuată, două infracțiuni de act sexual cu un minor în formă continuată și două infracțiuni de trafic de minori. Decizia Curții de Apel a fost contestată la ICCJ.
Instanțele au dispus, totodată, încetarea procesului penal pentru alte infracțiuni, respectiv corupție sexuală, act sexual cu un minor, ambele în formă continuată, și trecerea frauduloasă a frontierei României, „ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”.
În acest dosar au mai fost judecate două persoane, Farkas Ferenc Zsolt și Farcasi Maria Mirona, iar în cazul acestora instanța a decis încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru tentativă la infracțiunea de trafic de migranți și infracțiuni de corupție în formă continuată.
Gregorian Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane și pentru alte șapte infracțiuni și într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj.
Bivolaru a fost arestat, în martie 2004, sub acuzația că a întreținut relații și perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influența pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel București a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanță necompetentă.
Anchetatorii au stabilit că, în 2002 – martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen față de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și în aprilie 2003, folosindu-se de calitățile de profesor yoga și mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreținut acte sexuale cu alte două minore – Agness Arabella Mureșan și Ilinca Simionescu.
În august 2004, procurorii de la Parchetul Curții de Apel București l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupție sexuală, trafic de minori și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Au mai fost trimiși în judecată Mirona Farcași (pentru corupție sexuală) și vameșul Farkaș Ferenc Szolt (prins o dată cu Bivolaru, la Nădlac, acuzat de trafic de migranți).
Deși pe numele lui exista o interdicție de a părăsi țara, Bivolaru a ieșit din România, fiind reținut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obținut statut de azilant.
Până de curând, despre Bivolaru se știa că s-ar afla în Suedia, unde a primit azil politic.
La 25 mai, însă, reprezentanții Inspectoratului General al Poliție Române (IGPR) au declarat că liderul MISA nu se mai află în Suedia.
„Există informații că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei țări. Situația operativă nu permite dezvăluirea locației unde se află acesta”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Raluca Seucan.
Gregorian Bivolaru a fost arestat în aprilie 2005, în Suedia, însă în luna noiembrie a aceluiași an, autorităților române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, a precizat Seucan.