Mărturia românului care s-a salvat din Algeria. „Nu-mi venea să cred, mi se părea un vis. Încerc să-mi revin”
Liviu Floria, 46 de ani, unul dintre românii care s-au aflat la muncă în Algeria în timpul crizei ostaticilor, a povestit, în cursul zilei de duminică, momentele teribile prin care a trecut. Alături de el a fost și un alt român care a reușit să se salveze, George Iachim, și împreună cu acesta s-au ascuns într-unul din birourile companiei, de unde au reușit să evadeze.
„Am evadat împreună cu alți șapte colegi, între care un român, Iachim Gheorghe. Nu am fost reținuți, nu am fost salvați, ne-am salvat singuri. Era întuneric, ne-am strecurat pe sub mașini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reusit să sărim și de acolo am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem. Am mers cel puțin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore, de la 2 noaptea la 5 după-amiaza. A fost un coșmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm. Dacă aș fi fost reținut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum”, a declarat Floria.
În timpul petrecut în birou, bărbatul a povestit cum au venit atacatorii și au început să tragă în organele de securitate, spunând că primii atacați au fost chiar cei din conducerea companiei.
„I-au întins pe jos, i-au legat. Nu ne-a venit să credem, am crezut că e o simulare, un vis. Un coleg local, care înțelegea araba, ne-a confirmat că sunt teroriști. Ne-am ascuns sub birou, am auzit focuri de armă, țipete, tropăituri, scotoceli și am așteptat să vedem ce se întâmplă. După 15-20 de minute au pătruns în birouri doi atacatori, au încercat ușile altor birouri vecine cu al meu, au aruncat calculatoare, au încercat și la al meu, au lovit ușa, din fericire nu s-a deschis. O perioadă, jumătate de oră, a fost liniște, apoi au fost din nou focuri de armă. Nu aveau cine știe ce echipament, aveau câteva AKM-uri și câteva grenade”, a mai spus românul salvat.
Totodată, Liviu Floria a povestit că se afla la In Amenas de trei ani de zile și că, până acum, nu a avut loc niciun fel de incident de acest tip.
„Lucrez de aproximativ trei ani în Algeria, însă nu a fost niciun incident sau vreun semn că s-ar putea întampla ceva precum grozăvia asta. Acum fizic mă simt bine, practic sunt distrus. Încerc să-mi revin, să văd ce o să fac pe viitor. O să mai plec, viața continuă, trebuie să ne profesăm profesia, atacurile teroriste nu ne descurajează. Mi-ar fi foarte greu să mă întorc în Algeria, vreau să văd cum o să mă simt mental, cum mă simt fizic și după aceea mai văd”, a povestit Floria.
Liviu Floria este din Pitești, iar înainte de a pleca la muncă în străinătate a lucrat la Arpechim. George Iachim, bărbatul care a reușit să se ascundă alături de Liviu Floria, a povestit, la rândul său, într-un scurt interviu acordat televiziunii publice algeriene, cum au reușit să scape.
Cinci români au fost implicați în criza ostaticilor din Algeria, doi dintre ei murind în urma atacurilor. Primul, un bărbat de 36 de ani, din Bărcănești (Prahova) – a fost ucis, iar al doilea, un bărbat din Ploiești, a murit în spital, din cauza unor răni.