Mărturii cutremurătoare ale unui fost sclav din cătunul din Berevoești. „Niciodată nu eram Mădălin. Sclavule, mă strigau”

Mărturii cutremurătoare despre șase ani petrecuți la Gămăcești are și Mădălin Velcea. După mai bine de jumătate de an de când a fost eliberat din cătunul groazei, tânărul în vârstă de 24 de ani a vorbit presei despre viața trăită ca sclav și viața sa de acum.

Mădălin Velcea s-a născut în județul Olt, într-o familie unde domnea sărăcia, astfel că el a ajuns într-un centru de copii, unde a stat până la vârsta majoratului, când s-a întors la părinți. Sărăcia lucie și dorința de a-și schimba viața l-au împins să își caute un loc de muncă, indiferent că asta presupunea să stea din nou printre străini, departe de părinți și rude.

Mădălin a crezut tot ce i s-a promis atunci când a fost dus la o fermă, în Argeș: că va primi salariu, mâncare și o cameră curată unde să doarmă. La scurt timp după ce a ajuns în satul Gămăcești a realizat că oriunde în lume ar fi fost mai bine.

Timp de 6 ani, tânărul a trăit coșmarul vieții sale. A fost pus la munci grele, lăsat fără mâncare, bătut și batjocorit, însă cel mai greu spune că i-a fost să vadă cum au murit oameni nevinovați.

„Am fost într-un centru de plasament. Când am împlinit vârsta de 18 ani am ieșit de acolo. Au venit părinții m-au luat la ei, la țară. Am văzut că nu am ce face acolo, că e sărăcie… mie îmi plăcea să umblu, să muncesc, așa că am mers să-mi caut de lucru. Am dat de ăia. Din Roșiori m-au luat. Păreau oameni normali, nu erau îmbărcați aiurea, nu vorbeau țigănește. M-am dus cu ei să muncesc. Au zis că au ferme de vaci. Când am ajuns la Gămăcești nu mi-am imaginat că o să fie rău. Pe parcurs am văzut ce viață e acolo. Am îndurat 6 ani, până am fost salvat”, a povestit Mădălin.

Tânărul spune că aproape niciodată nu era strigat pe nume. Pentru stăpânii din Gămăcești toți cei de care se foloseau erau numiți sclavi.

„>, așa mă strigau. Mădălin îmi mai ziceau când eram prin sat, cu lemne, dacă se întâmpla să fie vreun român pe la poartă și să audă ce vorbim. Altfel, prin sat pe la ei îmi ziceau doar slavule, sau cine știe cum. Niciodată nu eram Mădălin”, spune tânărul.

Pentru munca prestată, sclavii nu erau plătiți, ci bătuți. Mădălin povestește că el a avut parte de un tratament mai blând pentru că era foarte muncitor.

„Umilință, de asta am avut parte eu și colegii mei. Acolo, oamenii munceau pe degeaba. Mâncare li se dădea o singură dată pe zi. Și erau bătuți. Pe mulți îi băteau aiurea, fără motiv, ori îi puneau să se bată între ei, pentru amuzament. Îi țineau legați cu lanțuri. Pe mine nu m-au ținut, eu nu eram un om care să nu muncesc, care să stau. Dacă aș fi stat, vă dați seama, mă chinuiau și pe mine ca și pe aceia legați în lanțuri. Pe mine m-au avut de muncă. Pentru asta eram bun. Bani nu mi-au dat cine știe ce. Primeam câte 5 sau 10 lei, de o țigară-două, dar bani pentru munca prerstată nu îmi dădeau niciodată”.

În urmă cu câțiva ani, după ce a fost lovit, spune Mădălin, acesta a încercat să fugă.

„Ei m-au avertizat că dacă o să plec, o să fie rău. Am încercat să plec într-o seară. M-au prins, m-au adus acasă și m-au bătut, iar de atunci n-am mai avut curajul să plec. Alții au mai încercat să plece. Unii au reușit, alții nu. Mulți dintre cei care au reușit au fost prinși și aduși înapoi. Au reușit să stea departe o săptămână – două. După, nu vă imaginați prin ce au trecut. De cerut voie să plec, nu am îndrăznit. Dacă le ceream, nu îmi dădeau. Nu ne lăsau ei pe acolo prin sat, acasă nici atât”.

Mădălin povestește că sclavii erau puși să muncească atât în gospodăriile stăpânilor, prin sat, dar și în folosul comunității în locul țiganilor, pentru ca aceștia să-și poată primi ajutoarele sociale. Amintirea care l-a marcat pentru totdeauna pe tânăr este moartea a doi bărbați.

„Un băiat pe care îl porecleau Neamțu a stat la ei 10 ani de zile și le-a muncit. Era șofer și mecanc. Pe timp de iarnă, săracul, se băga pe sub mașini să le repare. Răcea, dar nu îl băga nimeni în seamă, nu l-a dus nimeni la spital, nu s-a interesat nimeni de el. S-a îmbolnăvit, a făcut cancer la plămâni și a murit. Și au fost doi inși care au murit muncind la Gămăcești. Peste cel de-al doilea a căzut un lemn, în timp ce era la pădure”, a mai spus Mădălin Velcea.

Tânărul care a fost ținut cu forța la Gămăcești timp de șase ani se întreabă de ce autoritățile despre care este convins că știau de povestea sa nu au luat măsuri.

„În ziua descinderilor, eu eram la pădure. Cei care erau cu mine au reacționat normal. Ne-am dat seama de ce au venit, să ne scoată de acolo. Eram bucuroși. Țiganii s-au simțit prost. Știau că dacă au venit polițiștii o să îi lase fără toți oamenii pe care îi aveau acolo. S-au sunat între ei, au vorbit și nu știau ce să mai facă. Acum sunt arestați. E prea puțin pentru cât am suferit noi. Nedrept e și faptul că cei de la Primărie știau. Mai ales primarul. Știa că sunt oameni ca noi în satul acela. Când a făcut sesizări la poliție, trebuia să facă ceva, nu să se stăm încă trei ani acolo. Trebuia să intre cu forța din casă în casă. El a stat. A fost pe mână cu ei (…) Dacă aș fi față în față cu stăpânii aș fi curios cum reacționează ei când m-ar vedea pe mine, să văd dacă mai au tupeul ăla să spună că sunt nevinovați. Atunci, le-aș spune că m-au chinuit rău de tot, că m-au bătut, că nu mi-au dat bani și nici mi-au dat mâncare așa cum mi-au promis”, a mai spus tânărul.

După ani la rând în care nu a avut un pat unde să doarmă, Mădălin are o locuniță unde să stea, are mâncare și chiar și un loc de muncă plătit. Toate astea, spune tânărul, îi dau speranțe să se gîndească la viitor, să își facă planuri că o să-și cumpere o casă unde o să-și întemeieze o familie.

„Acum îmi e mult mai bine. (…) Locuiesc în garsoniera asta, am un loc de muncă. Colegilor nu le este rușine să vorbească sau să iasă în oraș cum mine. Mă înțeleg foarte bine cu ei. De acum încolo, o să îmi fac viața mea. Vreau să strâng niște bani și să-mi iau o casă,. Apoi, dacă îmi ajută Dumnezeu, să mă însor, să îmi fac viața mea, familia mea”, a mai spus Mădălin.

Pe 13 iulie 2016, acțiunea de la Berevoești a destămat șase grupuri infracționale organizate structurate pe baza relațiilor de familie, grupuri care au făcut trafic de persoane. Numărul mare de autori și de victime, dar și faptul că toate infracțiunile se desfășurau într-o zonă închisă, au generat o desfășurare de forțe fără precedent. Descoperirile i-au uimit până și pe anchetatori.

„Inițial, victimele erau supuse unui chestionar de unde traficanții aflau că nu au aparținători, nu au rude și astfel nimeni nu se poate preocupa de lipsa acestora de acasă. Astfel, stăpânilor le era mult mai ușor să poată să le exploateze și să dispună de acestea pe o perioadă îndelungată. O parte dintre victime erau identificate, racolate și de multe ori chiar răpite din gări, autogări, de pe lângă așezăminte de cult și duse la Berevoești. Acolo, erau obligate ca dimineața să curețe materiile fecale din casă sau din jurul casei, să aibă grijă de animale, să spele rufe la râul Bratia. Când nu îndeplineau ce li se cerea, sclavii erau obligați să mănânce din castroane fără a folosi lingură sau furculiță. Erau legați în lanțuri și schingiuiți. Minorii erau bătuți, arși cu țigara, li se smulgea părul din cap cu patentul, una dintre victime având o triplă fractură de piramidă nazală. Atunci când exista posibilitatea, sclavii erau vânduți între familii. Când au fost eliberați din acel cătun, au renăscut”, a declarat unul dintre ofițerii BCCO Argeș, care s-a ocupat de ancheta în acest caz.

După ce au fost eliberați, scalvii de la Gămăcești au fost ajutați să-și recapete identitatea, unii dintre ei nemaiavând documente. Alții, au fost ajutați să fie luați în evidența unui medic de familie, unora le-au fost întocmite dosare pentru a fi încadrați într-un grad de handicap, iar acum beneficiază de pensie.

„Am văzut multe la viața mea, dar de data acesta am fost șocat. Am văzut și minori legați de mâini și de picioare. Am văzut și adulți în lanțuri. Am crezut că în secolul XXI nu se mai pot întâmpla asemenea lucruri, dar, din păcate, m-am înșelat. Celor 14 adulți preluați de Asociația Sfinții Spiridon și Irina li s-a oferit cazare, alimentație, îmbărăcăminte, dar și consiliere psihosocială. Am încercat pe cât se poate să îi reinserăm social, să îi ducem fie în familiile lor, acolo unde s-a putut, fie să le facem documente, pentru că ei nu mai aveau nici buletine, nici certificate de naștere. Unora am reușit să le facem pensie pentru boală, alocație de stat, iar pe cei mai mulți i-am angajat”, a declarat Decebal Floroaica, asistent social.