Prima pagină » Știri » Mașină blocată pe calea ferată, spulberată de locomotiva trenului Timișoara-Iași

Mașină blocată pe calea ferată, spulberată de locomotiva trenului Timișoara-Iași

Mașină blocată pe calea ferată, spulberată de locomotiva trenului Timișoara-Iași
Un autoturism care s-a blocat pe calea ferată în zona localității Pojorâta a fost lovit de locomotiva trenului interregional Timișoara-Iași, în noaptea de joi spre vineri, șoferul fiind ieșit din mașină, trenul având o întârziere de 40 de minute până când zona a fost degajată.

Potrivit comisarului șef Cristian Papuc din cadrul IPJ Suceava, șoferul unei mașini a încercat să întoarcă neregulamentar autoturismul în pasajul căii ferate, între stațiile Pojorâta și Valea Putnei, dar nu a reușit, iar autoturismul a rămas blocat pe calea ferată.

Șeful Serviciului Poliției Transporturi Suceava, comisar șef Florin Catană, a explicat că șoferul autoturismul, înmatriculat în Germania, a ieșit din mașina care era blocată și a încercat să caute o soluție pentru tractarea autoturismului.

Între timp, mașina a fost lovită de locomotiva trenului interregio 1766 Timișoara-Iași și a fost proiectată în lateral, autoturismul fiind avariat.

În urma incidentului, trenul a avut o întârziere de 40 de minute până când a fost degajată zona.

În acest caz, șoferul este cercetat penal pentru distrugere și semnalizare falsă.

Citește și