Un autoturism în care se afla un copil de cinci ani, lăsat singur de tatăl său, care a coborât pentru scurt timp, la cumpărături, a fost furată de pe o stradă din Iași, hoțul abandonând mașina, cu tot cu copil, în momentul în care acesta a început să plângă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul a avut loc vineri dimineață, în zona gării din Iași, unde un bărbat care se afla în mașină cu copilul său, în vârstă de 5 ani, a coborât din autoturism, lăsând copilul pe bancheta din spate. Bărbatul a lăsat cheile în contact și a mers la un magazin aflat în imediata apropiere.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjâiac, bărbatul a sunat apoi la 112, anunțând că i-a fost furată mașina, cu tot cu copil.
„Au fost blocate toate căile de ieșire din oraș. La scurt timp mașina a fost găsită abandonată în zona Canta din Iași, iar copilul se afla lângă mașină. Cel mai probabil, hoțul a abandonat mașina după ce s-a speriat în momentul în care copilul a început să plângă”, a declarat Anca Vâjâiac.
Conform acesteia, în baza declarațiilor date de copil, care a reușit să îl descrie pe cel care a furat mașina, a fost conturat portretul unui suspect, acesta fiind căutat de polițiști. Bărbatul va fi cercetat pentru furt și lipsire de libertate. (Florin Ghețău, [email protected])