MĂSURI de PREVENȚIE. Casele de pensii își suspendă activitatea cu publicul. Ce servicii rămân deschise
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că își suspendă activitatea atât la sediul central, cât și la cele din teritoriu din motive de siguranță medicală privind prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Astfel, suspendarea activității începe pe 11 martie 2020 și este valabilă până pe 31 martie 2020, cu posibilitatea de extindere în funcție de evoluția situației.
În acest scop, vor fi popularizate datele de contact (telefon, adresa de e-mail) ale instituției (CNPP și case teritoriale) și va fi dezvoltată activitatea de relații cu publicul la distanță, astfel:
– prin alocarea unui număr suplimentar de personal care să răspundă la numerele de telefon alocate acestui tip de activitate;
-prin desfășurarea acestei activități pe toată durata zilei de lucru.
Serviciile care rămân deschis:
– depunerea, respectiv ridicarea de documente la/de la sediul instituției;
– solicitarea ajutoarelor de deces;
– activitatea de expertiză medicală;
– alte situații excepționale, urgente.
În cazul situațiilor de excepție, trebuie luate următoarele măsuri:
– păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției;
– asigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii.
Pentru celelalte servicii, CNPP recomandă utilizarea serviicilor poștale (fizice sau electronice) iar în cazul depunerii unor documente originale, cererea și documentele în cauză vor fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.