MĂSURI. Managerul Spitalului Judeţean Arad a fost suspendat din funcţie după ce nu a raportat mai multe decese provocate de COVID-19
Carmen Lucuța, managerul Spitalului Judeţean Arad, a fost suspendată din funcție la cererea DSP Arad după ce nu ar fi raportat mai multe decese provocate de coronavirus.
Pe perioada stării de urgență, managerii de spital nu pot fi demiși, astfel, Carmen Lucuța a fost suspendată din funcție, relatează Mediafax.
Managerul Spitalului Judeţean Arad, Carmen Lucuţa, a fost suspendat din funcţie. În locul său a fost numită, pe perioada stării de urgenţă, Florina Ionescu, director financiar-contabil al unităţii medicale.
Managerul de la Arad a fost suspendat din funcţie prin ordin al Ministerului Sănătăţii, la cererea DSP Arad, care s-au constat mai multe nereguli în gestionarea epidemiei de COVID-19, printre acestea şi neraportarea deceselor către DSP.
La Arad, au fost decese raportate şi la o lună după ce au survenit.
De altfel, un medic al spitalului a fost amendat de către DSP Arad cu 5.000 de lei, pentru că nu a raportat la timp un deces.
Carmen Lucuţa era în funcţia de manager al spitalului din 2017, când a ocupat postul prin concurs.