Prima pagină » Știri » Matthaus crede că Germania nu este favorită la Euro-2008

Matthaus crede că Germania nu este favorită la Euro-2008

Fostul căpitan al reprezentativei Germaniei, Lothar Matthaus, a contestat, în presa de joi, statutul de favorită al naționalei germane la Campionatul European din 2008, mai ales din cauza absenței jucătorilor de caracter, informează AFP.

„În primul rând, echipa a început bine campania de calificare la Euro-2008, dar a terminat doar pe locul doi în grupă (n.r. – pe primul loc a fost Cehia). În al doilea rând, între cei 30 de jucători nominalizați de FIFA pentru echipa anului se aflau doar doi germani”, a precizat Matthaus. „Apoi, la Cupa Mondială din 2006 ne-am clasat pe locul trei, în urma a două echipe europene. Din toate aceste motive este dificil să ne considerăm marii favoriți”, a adăugat Matthaus, selecționat de 150 de ori în naționala Germaniei, cifră record pentru un jucător european. Potrivit fostului fotbalist, „reprezentativa Germaniei s-a îmbunătățit, dar îi lipsesc jucători de caracter care aduc titluri”.

Germania, prima reprezentativă care s-a calificat la Euro-2008, va evolua la această competiție în grupa B, alături de Austria, Polonia și Croația.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și